Stolojan trimite scrisori eurodeputaților despre derapajele USL-ului
Şeful delegaţiei române din PPE, Theodor Stolojan, a trimis o scrisoare tuturor deputaţilor europeni pentru a le prezenta derapajele guvernului USL.
Anunţul a fost făcut de prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda, care a scris pe blogul său că atât el, cât și alți colegi din PE sunt "în contact, pe mai multe canale, cu membri ai Comisiei Europene, pentru a-i informa despre evoluţia oră de oră a situaţiei din România".
"Ceea ce se petrece astăzi e mai grav decât mineriadele cu care Iliescu&co au făcut cunoscută România în lume: de data aceasta, agresorii sunt parlamentarii USL, iar bâtele din mâinile lor sunt voturi care sparg nu capete, ci regulile statului de drept. Mineriada parlamentară trebuie oprită!", a mai spus Cristian Preda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News