Data publicării:

Ştirile dimineţii - SPORT 14 Februarie

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp

Sinteza principalelor rezultate sportive din ultimele ore.

* U-Banca Transilvania Cluj a câştigat Cupa României la baschet masculin, marţi seara, după ce a învins-o pe CSM CSU Oradea cu scorul de 64-61 (25-23, 12-11, 14-19, 13-8), în finala găzduită de Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe. U şi-a trecut în palmares a patra sa Cupă a României şi a treia consecutivă, după cele din 1995, 2016 şi 2017.

* Gheorghe Popescu a fost eliberat, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă publicată marţi în Monitorul Oficial. Printr-o altă decizie de marţi a prim-ministrului, lui Gheorghe Popescu i-a fost acordată calitatea de consilier onorific al premierului 'în domeniile promovării programelor de sport şi susţinerii proiectelor de dezvoltare a structurilor sportive, precum şi în legătură cu organizarea Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020', cu activitate neremunerată.

* Perechea alcătuită din românca Mihaela Buzărnescu şi franţuzoaica Alize Cornet s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis de la Doha (WTA), dotat cu premii totale de 3.173.000 dolari, după 2-6, 6-4, 10-6 cu cuplul Alicja Rosolska (Polonia)/Abigail Spears (SUA). Buzărnescu şi Cornet s-au impus într-o oră şi 23 de minute. Cele două şi-au asigurat un cec de 10.805 dolari şi 105 puncte WTA, urmând să joace în turul secund contra cuplului Andreja Klepac (Slovenia)/Maria Jose Martinez Sanchez (Spania), cap de serie numărul opt, care s-a impus cu 6-3, 6-3 în faşa perechii Anna Smith (Marea Britanie)/Renata Voracova (Cehia).

* LMV Tricolorul Ploieşti a învins-o pe CS 'U' Cluj cu scorul de 3-0 (25-20, 25-19, 25-16), marţi, în deplasare, într-un meci din etapa a 20-a a Diviziei A1 la volei masculin. Jorna, cu 17 puncte, a fost cel mai bun jucător al învingătorilor, iar de la U s-a remarcat Borota, cu 15 puncte. Pe primul loc în clasament se află CSA Steaua Bucureşti, cu 53 puncte (19 jocuri), urmată de LMV Tricolorul Ploieşti, 52 p (21 j) şi CS Arcada Galaţi, 43 p (19 j).

* CS Ştiinţa Bacău a învins-o pe CSU Medicina CSS Târgu Mureş cu scorul de 3-0 (25-13, 25-17, 25-8), marţi, în deplasare, într-un meci din etapa a 16-a a Diviziei A1 la volei feminin. Ştiinţa s-a impus după exact o oră de joc. Djuric, 12 puncte, şi Lupa, 10 puncte, au fost cele mai bune voleibaliste băcăuane. CSM Bucureşti ocupă primul loc, cu 42 puncte, urmată de CSM Volei Alba Blaj, 39 puncte, CS Ştiinţa Bacău, 32 puncte, CSM Târgovişte, 31 puncte, toate din 15 jocuri, etc.

* AHC Potaissa Turda a învins-o pe AHC Dunărea Călăraşi cu scorul de 28-20 (15-11), marţi seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 18-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. În clasament, pe primul loc se află CSA Steaua Bucureşti, cu 40 puncte, urmată de AHC Potaissa Turda, 39 puncte şi SCM Politehnica Timişoara, 38 puncte. AHC Dunărea Călăraşi ocupă locul 7, cu 27 puncte.

* Un jucător din Liga profesionistă de fotbal american (NFL), Reuben Foster, component al echipei San Francisco 49ers, a fost arestat pentru violenţă conjugală şi deţinere ilegală de armă de foc, informează Reuters.

* Stadionul echipei Excel Mouscron, antrenată de Mircea Rednic, respectă normele impuse de organizatorii campionatului de fotbal al Belgiei, a anunţat marţi clubul pe Twitter. Mouscron a indicat că instanţele fotbalului belgian au omologat stadionul Le Canonnier după lucrările efectuate pentru îmbunătăţirea instalaţiei de iluminat, astfel că licenţa pentru sezonul viitor va putea fi obţinută în curând.

* UEFA le-a cerut arbitrilor să pedepsească faulturile dure în competiţiile europene intercluburi şi să 'protejeze imaginea fotbalului', relatează BBC. Poziţia UEFA vine după ce antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, le-a cerut arbitrilor să nu tolereze jocul dur, în condiţiile în care jucătorul său Leroy Sane a suferit o accidentare gravă după intrarea periculoasă a unui adversar.

* Steaua Roşie Belgrad şi ŢSKA Moscova au terminat la egalitate, 0-0, marţi seara, pe stadionul Rajko Mitic din Belgrad, în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Europa League la fotbal. Sârbii au avut cele mai mari ocazii prin Nemanja Radonjic şi Damien Le Tallec, dar portarul Igor Akinfeev a intervenit salvator de fiecare dată. Manşa secundă se va juca pe 21 februarie, la Moscova.

* Manchester City a făcut un pas mare spre sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara, după ce a surclasat formaţia elveţiană FC Basel cu scorul de 4-0 (3-0), în deplasare, în prima manşă din optimile de finală. Golurile echipei antrenate de Pep Guardiola au fost marcate de Ilkay Gundogan (14, 53), Bernardo Silva (18) şi Sergio Aguero (23).

* Juventus Torino a terminat la egalitate cu Tottenham Hotspur, 2-2 (1-0), marţi seara, pe teren propriu, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Juve a început în forţă şi după nouă minute conducea cu 2-0, prin golurile marcate de Gonzalo Higuain (2, 9 - penalty). Tottenham a redus din handicap prin Harry Kane (35), după ce l-a driblat şi pe portarul Gianluigi Buffon. Londonezii au dominat jocul în mare parte (62% posesie) şi au reuşit să înscrie golul egalării prin danezul Christian Eriksen (71), din lovitură liberă. Higuain a mai avut două şanse mari de a tranşa disputa, la 2-0, când a ratat o ocazie foarte bună din interiorul careului, şi la 2-1 (45), când a ratat un penalty.

* Combinata alpină nu trebuie să dispară de la Jocurile Olimpice, dar formula sa trebuie revăzută, a susţinut marţi austriacul Marcel Hirscher, medaliat cu aur la PyeongChang în această disciplină ameninţată cu dispariţia. Cred că proba de combinată nu trebuie să dispară din program, însă formula sa ar trebui revăzută. Ar fi mai bine dacă manşa de slalom ar fi cuplată cu super-G, a spus schiorul austriac.

* Echipele feminine de hochei pe gheaţă ale Canadei şi SUA şi-au asigurat prezenţa în sferturile de finală ale Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, după victoriile înregistrate marţi, în Grupa A. Canada, deţinătoarea titlului, a învins cu scorul de 4-1 naţionala Finlandei, medaliată cu bronz la Olimpiada de la Vancouver, în timp ce reprezentativa Statelor Unite, de trei ori medaliată olimpică cu argint, a învins de o manieră categorică, 5-0, reprezentativa sportivilor olimpici din Rusia (OAR). Canada este pe primul loc în grupă, cu 6 puncte, urmată de SUA, cu acelaşi număr de puncte, Finlanda şi OAR având 0 puncte.

[citeste si]

* În clasamentul pe medalii, după cinci zile de la debutul Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang (Coreea de Sud), pe primul loc se află Germania, cu 5 medalii de aur, 2 de argint şi 2 de bronz (total 9 medalii), urmată de Olanda, (4-4-2, total 10) şi de Norvegia (3-5-3, total 11).

* Selecţionerul naţionalei de rugby a Franţei, Jacques Brunel, a anunţat că renunţă la mai mulţi titulari pentru partida cu Italia din Six Nations, de pe 23 februarie, în contextul celor două înfrângeri suferite până acum de cocoşii galici dar şi al situaţiei fără precedent de la Edinburgh, când unii jucători de-ai săi au fost audiaţi de poliţia scoţiană ca martori într-un caz de agresiune sexuală.

* Tenismanul belgian David Goffin, cap de serie nr. 4, s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP de la Rotterdam, dotat cu premii totale de 1.996.245 euro, în urma victoriei obţinute marţi în două seturi, 6-1, 6-3, în faţa francezului Nicolas Mahut. În optimi, Goffin îl va întâlni pe spaniolul Feliciano Lopez, care l-a eliminat în turul inaugural cu 6-3, 7-6 (7/4) pe slovacul Martin Klizan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel