Agenția Spațială Americană a prezentat într-o conferință de presă ultimele descoperiri ale Roverului Curiosity pe Marte.
Conform informațiilor oferite de specialiștii de la NASA, cu ocazia unei conferințe de presă, Roverul Curiosity a descoperit, în urma săpăturilor făcute în suprafața planetei Marte, că în trecutul antic această planeta a susținut viața.
The Verge scrie că săpăturile au scos la iveala urme de "sulf, azot, hidrogen, oxigen, fosfor și carbon", adică ingredientele ideale pentru formarea și existența vieții.
Specialiștii NASA nu pot explica însă dacă viața pe Planeta Marte a existat vreodată în paralel cu cea de pe Planeta Pământ.
Descoperirea vine la numai câteva luni de la aterizarea Roverului Curiosity pe suprafața Planetei Marte, acesta fiind trimis pentru o misiune care va dura timp de 2 ani.
"Întrebarea fundamentală a acestei misiuni era dacă Marte poate susține viața. Având în vedere ce știm în acest moment, răspunsul meu este da", a declarat Michael Meyer, șeful echipei de experți din programul de explorare al planetei Marte, conform site-ului stirileprotv.ro
"Dacă ați fi fost în acea perioada pe Marte, când era apa, ați fi putut s-o beți. Pe Marte a existat apă care să susțină microorganismele", au declarat specialiștii NASA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă