Data publicării:

Steven Tyler, la spital în urma unui accident

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Steven Tyler
Steven Tyler

Alegeri prezidentiale 2024

Solistul trupei Aerosmith, Steven Tyler, a căzut marţi în baia camerei de hotel în care era cazat, în Asuncion, Paraguay, s-a tăiat la faţă şi şi-a pierdut doi dinţi.

Tyler a fost transportat la centrul medical La Costa din Asuncion, unde i s-au pus nişte copci şi i s-au reparat dinţii, potrivit purtătorilor de cuvânt ai clinicii. El se simţea bine când a fost externat.

Muzicianul în vârstă de 63 de ani urma să cânte marţi în Paraguay, alături de colegii săi din trupa Aerosmith - în cadrul unui turneu în America de Sud -, iar concertul a fost amânat cu o zi , potrivit organizatorilor show-ului.

"Domnul Tyler a avut un mic accident, care îl împiedică să fie pe scenă în seara aceasta", a spus presei Marcelo Antunez, purtător de cuvânt al organizatorilor locali ai concertului.

Nicolas Garzia, de la compania care a organizat concertul din Paraguay, a scris pe platforma Twitter că Tyler era deshidratat şi avea probleme intestinale, iar din acest motiv a căzut.

De cealaltă parte, un angajat al hotelului Bourbon de lângă Asuncion, unde a fost cazat muzicianul, a declarat pentru un post de radio local că Tyler a alunecat când făcea duş şi a suferit "o căzătură urâtă".

În urmă cu doi ani, Tyler şi-a rupt umărul după ce a căzut pe scenă în timpul unui concert în South Dakota, iar accidentul a dus la anularea show-urilor pe care trupa urma să le susţină în acea vară în America de Nord.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel