Cetățenii cu domiciliul în Sectorul 1 care dețin câini și pisici de rasă comună vor beneficia și în acest an de programul de sterilizare gratuită a animalelor de companie, derulat de Primăria Sectorului 1, prin Poliția Locală.
Consilierii locali au votat, în ședința de astăzi, proiectul de hotărâre privind inițierea și derularea de către Poliția Locală, în anul bugetar 2019, a Programului anual de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor de rasă comună și a metișilor acestora, cu proprietar domiciliat în sectorul 1.
Hotărârea de Consiliu adoptată va permite Poliției Locale achiziționarea de servicii de medicină veterinară prestate de unități sanitar-veterinare acreditate. Acestea au obligația să asigure îndeplinirea actului medical doar de către medici veterinari înscriși în Tabloul general al membrilor Colegiului Medicilor Veterinari. Serviciul Poliția Animalelor estimează că în 2019 va fi posibilă sterilizarea a maximum 2.000 de animale de companie.
Obligația sterilizării
Necesitatea acestui program a apărut ca urmare a faptului că, pe de o parte, o mare parte din stăpânii animalelor de companie din sector au posibilități financiare reduse pentru a le steriliza, iar pe de altă parte, pentru a preveni abandonul acestora. În plus, o problemă majoră a activității de protecție a animalelor o constituie prezența în număr mare a animalelor fără stăpân de rasă comună pe domeniul public, din cauza abandonului puilor rezultați din montele nesupravegheate ale câinilor cu proprietar.
Conform Legii nr. 258/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, proprietarii animalelor de companie care dețin animale de rasă comună, inclusiv metișii acestora, au obligația sterilizării lor, neefectuarea acesteia fiind sancționată contravențional cu amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei.
Primăria Sectorului 1 va reveni cu o informare în momentul demarării efective a programului de sterilizare gratuită a animalelor de companie de rasă comună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită