Stenograme Trump. Măsuri în SUA cu privire la conversaţiile cu Putin
Casa Albă a restricţionat distribuirea stenogramelor discuţiilor preşedintelui SUA, Donald Trump, cu mai mulţi lideri străini, inclusiv cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, şi cu prinţul saudit Mohammed bin Salman, afirmă surse citate de agenţia Associated Press.
Modul în care Preşedinţia SUA gestionează stenogramele conversaţiilor lui Donald Trump cu lideri străini este în centrul investigaţiei care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui după dezvăluirile referitoare la solicitări adresate Ucrainei în sensul compromiterii imaginii fostului vicepreşedinte Joseph Biden, candidat în scrutinul prezidenţial din 2020.
Un fost oficial din cadrul Casei Albe a dezvăluit că a fost restricţionat accesul la conversaţiile lui Donald Trump cu mai mulţi lideri străini, inclusiv cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi cu prinţul saudit Mohammed bin Salman. Casa Albă a încercat astfel să evite transmiterea în presă a unor informaţii sensibile.
Camera Reprezentanţilor din SUA a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor i-a trimis citaţii secretarului de Stat Mike Pompeo prin care îi solicită să ofere toate documentele referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina, informează Mediafax.
Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, crede că Rusia este implicată în cazul controversatei conversaţii a preşedintelui Donald Trump cu omologul din Ucraina, Volodimir Zelenski, privind anchetarea lui Joseph Biden şi a fiului acestuia, Hunter Biden. "Este greşit ca orice guvern străin să aibă interefernţe în procesul nostru electoral, dar iată că preşedintele SUA cere exact acest lucru", a declarat Nancy Pelosi într-un interviu acordat MSNBC. "Şi, apropo, cred că Rusia are o implicare în acest caz", a precizat Nancy Pelosi, fără a oferi detalii. Administraţia Vladimir Putin este acuzată de ingerinţe în scrutinul prezidenţial desfăşurat în SUA în 2016. Moscova a respins acuzaţiile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News