Data publicării:
Stenograme din dosarul lui Visarion Alexa. Discuție între preot și enoriașa care îl acuză de agresiune
Au apărut stenograme din dosarul preotului Visarion Alexa, care a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Decizia instanţei
„În baza 227 alin. 1 Cod proc. penală şi art. art. 219 alin. (7) Cod proc. penală, respinge propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul de urmărire penală nr. 6204/P/2022. În baza art. 227 alin. 2 Cod proc. penală rap. la art. 202 alin. 4 lit. b Cod proc. penală cu referire la art. 211 Cod proc. penală dispune luarea faţă de inculpatul Alexa Visarion a măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, din data de 17.09.2022 până la data 15.11.2022, inclusiv”, se arată în decizia instanţei.
Stenograme
Iată, în rândurile următoare, stenograme publicate de Romania TV, citând surse judiciare:
Preot: Ți-a fost rău?
Victimă: Cum adică?
Preot: Păi am simțit că te-ai relaxat un pic. Erai tare stresată cu povestea ta.
Victimă: Păi și asta credeți că am nevoie? Mai ales că dumneavoastră m-ați atins în zona intimă. (...) Asta produce detensionare (…)
Preot: Te deranjează că te-am atins? (…)
Victimă: Ca și preot m-ați atins sau ca prieten?
Preot: Ca prieten…
Victimă: Dar că s-a întâmplat într-un loc sfânt?
Preot: Nu te stresa, sfânt e tot universul, e făcut de Dumnezeu. (…)
Victimă: Vreau să știu treaba cu dicționarul… Și explicațiile. Corpul meu s-a simțit ca la inventar. (...)
Preot: (…) E un gest de afecțiune, nu inventar.
Victimă: E un gest de afecțiune din partea dumneavoastră că v-ați bucurat mai mult de atingeri mai ales că eu încercam să vă opresc și repetam că nu e voie. Corpul meu fiind inert, mai ales că sunteți preot și totul a avut loc într-un lăcaș sfânt. Și m-ați și împărtășit.
Preot: (…) Să nu cazi în ispita dorinței de a te răzbuna. Răzbunarea rănește și pe alții, dar mai ales pe tine.
Ce trebuie să respecte Alexa Visarion
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Alexa Visarion trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
Visarion Alexa nu are voie: să părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; să se apropie la o distanţă mai mică de 300 de metri de persoana vătămată şi să comunice cu aceasta, direct sau indirect, pe nici o cale, cu excepţia exercitării, prin intermediul altor persoane, exclusiv a dreptului la mediere cu persoana vătămată; să exercite profesia de preot.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News