Stenograme bune, stenograme rele
Stenogramele convorbirilor d-lui Blejnar cu guvernatorul Traian Băsescu anunță o campanie electorală cumplit de dură, unde singura regulă este că nu există regulă. Ciudat este că cei care țipă cel mai tare sunt exact cei care, pe parcursul epocii Băsescu, au salutat de fiecare dată scurgerea către presă de stenograme de tot felul.
Niciodată până acum nu am văzut în PDL sau în presa portocalie luări de poziție față de procurorii care au desecretizat din dosare penale convorbiri fără nicio legătură cu cauza. Sunt celebre aici stenogramele lui Sorin Ovidiu Vântu cu jurnaliștii – inclusiv cu sussemnatul – convorbiri care nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu acuzațiile ce i se aduceau fostului patron de presă.
Acum, asistăm la un linșaj mediatic al procurorului care a avut curajul să-l ancheteze pe dl Blejnar în dosarul numit “Motorina’ – o evaziune fiscală de mari proporții. Procurorul Marian Drilea se dorește a fi dat afară din
magistratură, și,dacă se poate, băgat la pușcărie. Cei care ani de zile ignorau cu totul modul în care chestiuni private ajungeau în presă, acum vor să se facă dreptate. Desigur, asta nu înseamnă că procurorul care a furnizat presei stenograma cu Victor Ponta, la începutul lunii iunie, ar trebui să fie deranjat în vreun fel…
Definitorie mi s-a părut, în sensul acesta, zicerea d-nei Cristina Guseth, director al Freedom House România, referitoare la înregistrările cu dl Băsescu: “Aceste fragmente din stenograme – spre deosebire de cele din cazul Vântu – nu sunt relevante pentru cazul Blejnar, în care am înțeles că e vorba despre o problemă fiscală, legată de afaceri cu motorină”. Atâta imparțialitate te lasă perplex! Probabil, că nu există nicio legătură între Freedom House România și Freedom House vizitat de mine în 1992, la mama lui acasă, într-un zgârie-nori din Virginia.
Desigur că, așa cum am combătut de-a lungul timpului furnizarea ilegală de stenograme presei – uneori direct de la vârful Procuraturii pe mail-urile unor ziariști portocalii – la fel trebuie condamnată și scurgerea care-l privește pe dl.
Băsescu.
A-l arunca în groapa cu lei, după opt ani de stenograme ilegale, doar pe procurorul Drilea este însă profund nedrept. Omul care a avut curajul să privească cu atenție la faptele comise de unul dintre cei mai puternici oameni din stat, șeful ANAF, Sorin Blejnar, este un profesionist. Rămânerea sa în sistem este un test pentru premierul Victor Ponta. Este interesant în ce măsură se va rupe sau nu cordonul ombilical care-l leagă pe actualul șef al PSD de zona ocultă a guvernatorului Băsescu.
Cei care sunt îngrjorați că dl. Băsescu ar putea suferi în urma publicării stenogramelor cu dl Blejnar, pot fi liniștiți. Dinspre PDL sunt pregătite pentru a fi lansate la momentul potrivit zeci de stenograme – adevărate sau nu, cine mai poate ști, ai căror protagoniști sunt liderii USL și membrii de vârf ai Guvernului.
Lipsa de imaginație a regimului Băsescu, reluarea strategiilor din campania 2009 începe să devină, dacă nu supărătoare, cel puțin plictisitoare pentru experți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News