Data actualizării:
Data publicării:

Stenograme Adrian Duicu. Cristian Bușoi, europarlamentar PPE, prima reacție

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Europarlamentarul PPE Cristian Bușoi, fost șef CNAS, a avut prima reacție după publicarea stenogramelor din dosarul lui Adrian Duicu. 

"Nu îmi aduc exact aminte acest moment. Dar vă pot spune ca nu doar domnia sa, ci foarte mulți s-au întâlnit cu mine sau m-au abordat pentru a ști cum stau lucrurile cu fondurile de sănătate. Erau niște discuții informative. Nu știu dacă am reușit să mulțumesc pe cineva, dar nevoile erau foarte mari și fondurile nu ajungeau la fel pentru toate județele. Deși acest dosar e foarte vechi, până acum nu am fost solicitat să dau vreo explicație în acest dosar la DNA. Acesta e un anumit pasaj care arată un anumit tip de comportament al unor lideri locali, dar nu presupune un lucru incorect", a declarat Cristian Bușoi, la Realitatea TV. 

VEZI și: Victor Ciutacu, despre "oamenii care au știut să plece la timp"

În ziua de 03.11.2013, la ora 17:36:11, Adrian Duicu a luat legătura cu Cristian Bușoi, cei doi purtând următoarea discuţie, potrivit stenogramelor DNA: 

BUŞOI CRISTI: Da, ADI?

DUICU IOAN-ADRIAN: Bună CRISTI. Pe unde eşti?

BUŞOI CRISTI: În BUCUREŞTI. Tu?

DUICU IOAN-ADRIAN: Am ajuns în BUCUREŞTI.

BUŞOI CRISTI: Da? Ne vedem?

DUICU IOAN-ADRIAN: Aha. Da. Unde vrei, acolo vin.

BUŞOI CRISTI: Pe unde eşti acuma?

DUICU IOAN-ADRIAN: Sunt chiar în centru, chiar lângă Piaţa Victoriei, aici.

BUŞOI CRISTI: Vii pe la mine?

DUICU IOAN-ADRIAN: Eşti acasă?

BUŞOI CRISTI: Ajung într-un sfert de oră.

DUICU IOAN-ADRIAN: Păi, vin şi ne vedem chiar în parcare jos, CRISTI. Te aştept chiar la intrare la tine, la barieră, acolo.

BUŞOI CRISTI: Bine. Nu vrei să urci puţin sau...?

DUICU IOAN-ADRIAN: Nu mai urc. Că mai trebuie să mă duc în altă parte, da’ vreau să mă văd cu tine puţin.

BUŞOI CRISTI: Da. Da.

DUICU IOAN-ADRIAN: Tu prin ce parte vii, CRISTI? De unde vii?

BUŞOI CRISTI: Păi, dacă vrei, vin unde eşti tu şi vorbim. Unde eşti?

DUICU IOAN-ADRIAN: Păi şi... Eu sunt de la Calea Victoriei, am luat-o aicea... unde-i Mac Donalds-ul ăla, pe linia de tramvai, e strada închisă, unde se lucrează pe ea.

BUŞOI CRISTI: Aşa. Şi vrei să vin la Mac Donald’s acolo?

DUICU IOAN-ADRIAN: Eu sunt chiar aici, la Mac Donald’s, în faţă.

BUŞOI CRISTI: Da’ durează un pic că ...

DUICU IOAN-ADRIAN: Da, CRISTI. Te aştept aici.

BUŞOI CRISTI: Un sfert de oră.

DUICU IOAN-ADRIAN: Da, CRISTI. Te aştept aicea.

BUŞOI CRISTI: La Mac Donald’s în faţă.

DUICU IOAN-ADRIAN: Deci, la Calea Victoriei, da? O iei către clădirea... către... nu ştiu cum dracu’ îi zice, pe strada asta unde nu se circulă tramvaiele, unde se lucrează, care duce spre tine, mă, vine la IBIS, la gară.

BUŞOI CRISTI: Da. Da. Ştiu. Ştiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel