Data actualizării:
Data publicării:

Stelian Ion: Iohannis mi-a transmis că ar fi o idee bună să renunț la proiectul de desființare a SIIJ

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Stelian Ion
Stelian Ion

Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, spune că alături de Florin Cîțu, președintele Klaus Iohannis poartă principala răspundere pentru această criză.

„Alături de Florin Cîțu, președintele Iohannis poartă principala răspundere pentru această criză. În loc să aplaneze conflictul, a turnat gaz pe foc, parcă tocmai ca să se asigure de compromiterea coaliției. Nu doar că nu a făcut nimic pentru a aplana criza, dar a și adâncit-o prin atacul pe care l-a pornit la adresa USR PLUS”, a transmis Stelian Ion.

„Cât am fost ministru am respectat principiul colaborării loiale între instituții, ceea ce presupune discuții și cu președintele, nu doar cu Guvernul și Parlamentul. Pe tema legilor justiției am avut o întâlnire cu președintele, dar mult mai multe întâlniri și discuții cu consiliera sa. Resping categoric afirmația că nu m-aș fi consultat pe tema legilor justiției înainte de a le trimite spre avizare. I-am transmis d-nei consilier varianta finală a proiectelor înainte cu circa o săptămână de a le trimite pentru avizare. La singura întâlnire de la Cotroceni pe care am avut-o cu președintele pe tema reformei din justiție, pe 18 mai, acesta a ținut să-mi transmită cât se poate de clar că ar fi o idee bună să renunț la proiectul de desființare a SIIJ, aflat la vot final în Senat, pentru că ar fi avut o strategie mai bună: să desființăm secția abia odată cu adoptarea celor trei legi ale justiției. Nu exista niciun argument convingător pentru o astfel de strategie. Tot ceea ce a făcut de atunci a fost exact în direcția tergiversării deciziei privind desființarea SIIJ. S-a văzut acest lucru inclusiv în răzgândirea lui Florin Cîțu față de proiectul pe care l-a aprobat în Guvern și care a fost validat de Comisia de la Veneția”, a spus, potrivit Mediafax, fostul ministru al Justiției.

Stelian Ion afirmă că a sperat „până în ultima clipă că președintele Iohannis va renunța la aceste strategii neinspirate”.

Stelian Ion, demis de premierul Florin Cîțu

Amintim că Florin Cîțu i-a reproșat lui Stelian Ion că „șantajează poporul român" prin blocarea unor proiecte de dezvoltare și, de asemenea, că nu a reușit desființarea Secției pentru investigarea magistraților.

„Nu voi accepta în Guvernul Romîniei miniștri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care (...) nu a reușit să se impună în coaliție, nu a reușit să-și ducă la bun sfârșit proiectele. Un exemplu este desființarea Secției speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desființată.  A bloca activitatea guvernului doar pentru că nu ești de acord să dezvolți comunitățile înseamnă încălcarea mandatului dat de Parlament prin programul de guvernare. Nu voi permite ca poporul român să fie șantajat", spusese premierul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel