Data publicării:

Stelian Ion invită UDMR să iasă de la guvernare

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Stelian Ion
Sursă foto: Facebook Stelian Ion

Stelian Ion a spus că UDMR ar trebui să iasă de la guvernare.

Invitat la B1 TV, Stelian Ion, ministrul Justiției, a spus că nu USR-PLUS, ci UDMR trebuie să plece de la guvernare, în condițiile în care nu respectă programul asumat de cele trei partide din coaliție:

„Într-o astfel de discuție trebuie să se analizeze și să se vadă cine încalcă programul de guvernare. Cine-l încalcă e liber să plece. Noi nu am fost votați și nu ni s-a dat un cec în alb să facem ce vrem în această guvernare. Am fost votați și am depus jurământul punctual pentru aceste chestiuni. Dacă nu le facem, rostul nostru care mai e?

Toți avem nemulțumiri. Ideea e că au trecut foarte multe luni de zile în care am tot încercat, ne-am întâlnit, ne-am rotit în jurul cozii, am propus variante. Unele au fost acceptate, am văzut că nu sunt agreate de Comisia de la Veneția, a fost bine că am făcut acea verificare și nu am luat-o pe acel drum. Am reluat negocierile, am venit cu alt amendament. Când toate aceste propuneri sunt sistematic refuzate și ești adus fix în situația în care DNA să fie slăbit, eu spun foarte clar: lucrul acesta nu se va întâmpla, că nu asta a fost ideea desființării SIIJ, să slăbim lupta anticorupție, dimpotrivă, să refacem competența DNA”, a declarat Stelian Ion.

Ce i-a cerut Stelian Ion lui Cîţu în şedinţa coaliţiei: Justiţia are nevoie de bani, nu este suficient să aprobi doar pe hârtie posturi

 

Minstrul Justiţiei a spus ce i-a cerut, astăzi, în şedinţa coaliţiei, lui Florin Cîţu. 

"I-am solicitat astăzi premierului, în ședința coaliției, să finanțeze la rectificare posturile aprobate deja pentru Poliția judiciară și solicitările venite de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la celelalte instanțe. Justiţia are nevoie de bani, nu este suficient să aprobi doar pe hârtie posturi de polițiști de Poliție judiciară și specialiști pentru DNA și DIICOT.

Fără să fie finanțate, aceste posturi nu există, obiectivul din programul de guvernare nu este îndeplinit, și nici angajamentele din MCV nu sunt respectate. Ministerul Justiției nu este ordonator principal de credite pentru Ministerul Public și ÎCCJ, dar sunt atent la solicitările financiare ale acestora și le susțin pe deplin", a transmis Stelian Ion, ministrul Justiţiei, pe Facebook.

PNL - USR PLUS, posibil schimb de portofolii. Chirieac: Înţeleg că Stelian Ion este pe făraş

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre situaţia din cadrul coaliţiei şi a schimbărilor care ar putea fi făcute la Palatul Victoria. 

"Ne încordăm degeaba (n.r. -  cu privire la scandalul iscat de dosarele din SUA ale lui Florin Cîţu) câtă vreme preşedintele Iohannis s-a manifestat fără echivoc la Ziua Marinei. A ieşit de braţ cu domnul Florin Cîţu. O să-i mai scoatem 20 de dosare şi prin America, şi prin Noua Zeelandă, şi p-aici, degeaba. Preşedintele Iohannis nu mai ţine seama de noi, de poporul muncitor.  Până la urmă am votat în 2019, ce treabă mai ai cu poporul până în 2024? 

Asta e una. A doua: da, şi eu înţeleg că domnul Stelian Ion este pe făraş şi s-ar putea ca la schimb cu ministerul Justiţiei să se dea USR-ului Ministerul Finanţelor, unde domnul Cîţu l-a propus deja pe colaboratorul său apropiat, pe domnul Dan Vîlceanu, dar se pare că nu are aprobarea de unde trebuie (...)" (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel