Stelian Ion a declarat că "avem toate ingredientele pentru o guvernare de succes", după ce ieri a fost revocat din funcție de premierul Florin Cîțu. Totodată acesta susține că partidele din coaliție pot lucra împreună, dar că "conducătorul de joc, liderul, dă tonul".
"Avem toate ingredientele pentru o guvernare de succes. Pe multe domenii lucrul acesta se întâmplă, efectiv. La Justiție mai avem de lucrat la armonizarea opiniilor în coaliție, dar electoratul ne-a dat un vot și aici nu suntem parașutați cu mâna așa, ci am venit cu toții în această coaliție ca urmare a unui vot popular. Niciunul dintre cele trei partide nu a întrunit suficiente voturi pentru a decide el de unul singur și atunci este foarte important să lucrăm bine împreună. Eu nu am văzut de la nivelul coordonării de lider al acestui guvern, din păcate, până acum , sper să se schimbe acest lucru pe viitor cu cine va fi premier în continuare, să se schimbe modul de coordonare, adică aș vrea să văd acțiuni comune ale miniștrilor, și din USR, și din PNL, cei care pot conduce România. E foarte important să creăm o echipă și să lucrăm la ideea de echipă.
"Conducătorul de joc dă tonul"
La Ministerul Justiției lucrez foarte bine cu secretarii de stat PNL, i-am lăudat întotdeauna. Sunt oameni în care am încredere, oameni foarte buni. (...) Vreau să mulțumesc consilierilor generali și din PNL, și din USR PLUS, pentru votul dat ieri. Printre altele se deblochează un proiect, e vorba despre Cartierul Justiției, care nu este al PNL, nu este al USR, nici măcar al PSD. Nu este al partidelor politice. Este vorba despre un proiect foarte important care a fost deblocat. Deci putem lucra împreună. Asta este una dintre nemulțumirile mele, că putem lucra împreună, dar parcă nu se fac suficiente eforturi și întotdeauna, cine a practicat sporturi de echipă știe, conducătorul de joc, liderul, cel care are rolul acesta de dirijor, dă tonul, și cred că se pot construi multe de aici încolo.", a declarat Stelian Ion, în cadrul unei conferințe de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile