Data publicării:

Stelian Fuia, DECIZIE Tribunalul Constanţa

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia va fi eliberat condiţionat, după ce Tribunalul Constanţa i-a admis, luni, contestaţia depusă la decizia Judecătoriei Medgidia care îi respinsese cererea.

Tribunalul Constanţa a admis, luni, contestaţia depusă de Stelian Fuia la hotărârea luată luna trecută de Judecătoria Medgidia, care i-a respins cererea de eliberare condiţionată.

Astfel, Tribunalul a desfiinţat sentinţa contestată şi, rejudecând, a decis liberarea condiţionată şi punerea de îndată în libertate a lui Stelian Fuia.

Decizia instanţei este definitivă.

Condamnat la trei ani de închisoare

Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a fost condamnat în iunie 2016, de judecătorii instanţei supreme la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu în cazul vânzării unor imobile ale Staţiunii de Cercetare a Plantelor Medicinale Fundulea.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au redus lui Stelian Fuia pedeapsa dată, în 2015, de Curtea de Apel Bucureşti, de la patru ani de închisoare, la trei ani de închisoare.

În februarie 2012, Stelian Fuia, atunci deputat şi preşedinte al PDL Călăraşi, era propus la conducerea Ministerului Agriculturii, în Cabinetul Ungureanu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel