Data actualizării:
Data publicării:

Stela Popescu, sabotată de Primăria Mangalia. "FIASCO. Toată acţiunea a fost blocată"

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Cultura
WhatsApp

Românii s-au mutat pe litoral unde a avut loc pe 4 august și spectacolul extraordinar "Stela și prietenii ei”. Teatrul Stela Popescu (TSP) a fost invitat la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Tinereții de la Mangalia.

Alegeri prezidentiale 2024

Nu mai era loc pentru nimic în Portul Turistic al Mangaliei, cu atât mai puțin să parchezi un autobuz precum cel cu care a venit Teatrul Stela Popescu la Festivalul Tinereţii – scena plutitoare bunecunoscută dedicată unor evenimente artistice.

Criticul muzical Smaranda Oțeanu-Bunea ne-a povestit ce s-a întâmplat la Mangalia și cum a fost Stela Popescu 'sabotată' de Primăria Mangalia. Într-un final, totul s-a terminat cu bine datorită artiștilor excepționali.

"Nu ştim ce scurtcircuit s-a întâmplat si toată acţiunea a fost blocată! Nu ştim ce vină aveau zeci de copii înscrişi în concurs, de ce trebuiau să pătimească părinţii plătind tot felul de dări de participare, aşteptând ore în şir miracolul începerii competiţiei?! Nu ştim de ce nu au intervenit oficialităţile oraşului - pentru că până la urmă despre MANGALIA era vorba, nu despre un cătun oarecare?! Nu ştim şi nici nu ne interesează, dacă cei vinovaţi de acest FIASCO vor plătit vreodată", a povestit Smaranda Oțeanu-Bunea.

(w670)

Artiștii au salvat evenimentul

"PUBLICUL, însă, nu iartă! Pentru că acolo, pe mal, în faţa scenei plutitoare, la data şi ora ştiută - 4 august, ora 20:00, TEATRUL STELA POPESCU era aşteptat, cum spuneam, de sute şi sute de melomani! Şi chiar dacă a trebuit să ne organizăm singuri - scenă, sunet, tot ce trebuie, pentru că pe barjă bătea vântul - cu un efort tehnic considerabil - la ora 20:00 spectacolul STELA ŞI PRIETENII EI a început! STELA POPESCU - CAP DE AFIŞ - a fost ovaţionată, soliştii, baletul – de asemenea. Nu mai vorbesc de Echipa Tehnică - Stere Enişor, Paul Hîncu, Cornel Vladu... Iar după multe aplauze, sesiuni de fotografii şi autografe - turiştii, localnicii, în drumul nostru prin PORT, spre autocar, ne-au spus: „FELICITĂRI, AŢI FOST GROZAVI, AŢI SALVAT ŞI FESTIVALUL!"

[citeste si]

E drept că soliştii noştri - DANIEL FILIPESCU, ANDREI LAZĂR, GABRIELA DAHA, ŞTEFAN POPOV, ANDREEA BLIDARIU, precum şi dansatorii noştri – ALIS, CLAUDIA, CRISTINA, ANA, MARIA, SILVIA, MONICA, ANUKA, ANDREI, OCTAV, IONUŢ, ZORAN, ANDREW, ALEX, dar şi tinerele noastre vedete - ROBERTA, BOGDAN, JENNIFER - au dansat şi cântat FINALUL doar la lumina felinarelor, pentru că se înnoptase - DAR CE CONTEAZĂ?!

Cu o seară înainte, pe data de 3 august, la Tabăra de la Comorova, vreo 300 de copii aplaudaseră în forţă FINALUL reprezentaţiei noastre luminate de câteva reflectoare, ce-i drept, dar mai ales de LUNĂ. A fost fantastic, pentru că, la fel ca şi în PORT, BUCURIA LUMINA TOTUL!", a mai povestit Smaranda Oțeanu-Bunea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel