Băiețelul lui Ștefan Bănică și al Laviniei Pârva a împlinit șase luni, iar cei doi părinți sunt extrem fericiți atunci când vorbesc despre el, chiar dacă au avut nopți nedormite și nenumărate temeri în ceea cel privește pe cel mic.
"A trecut frumos această jumătate de an cu el", a spus Ștefan Bănică, la fel de reticent când vine vorba despre expunerea publică a copiilor săi.
"Este cea mai frumoasă perioadă a vieții mele și sunt lucruri pe care nici nu le pot exprima în cuvinte. O fericire și o bucurie și o împlinire pe care chiar nu pot să o exprim în cuvinte. E ceva Dumnezeiesc atunci când vine un bebe în viața ta", a declarat Lavinia Pârva, într-un interviu pentru Antena Stars.
Cum este bebelușul
"Este un copil foarte bun, un copil simpatic în primul rând, pentru că eu asta mi-am dorit, să aibă șarm, să fie simpatic și să aibă umor, ceea ce se întâmplă. Eu am râs foarte mult în sarcină, astfel încât copilul meu râde foarte mult și are un râs așa, colorat, ca în desenele animate. Este chiar și talentat, îi place să cânte, cântă încontinuu. Mă gândeam că poate se face fotbalist, dar se pare că nu, cred că se va face tot artist, pentru că se vede totuși că are acest talent. Îi place tot timpul să cânte, e tot timpul vesel, are umor, toată lumea se distrează când e în preajma lui", a mai spus ea.
Cum îi spune Lavini Pârva celui mic
"Am făcut și nopți albe. Nu a fost rău, a fost un copil bun, dar ca orice mamă mi-am făcut griji. Mă emoționam de fiecare dată. Aveam senzația că nu știu ce trebuie să fac, dar mi-am dat seama că de fapt, toate lucrurile vin de la sine și cumva, noi mamele, avem în noi instinctul ăla și știm să rezolvăm toate problemele. Datorită purcelușului meu, cum îmi place să-i spun, pentru că e simpatic, nu am cum să mă supăr", a mai adăugat ea în cadrul aceluiați interviu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit