"De peste şase decenii, activitatea dvs se împleteşte cu bucuriile şi cu tristeţile românilor, cu speranţele şi cu aspiraţiile românilor. (...) Prin personajele cărora le-aţi dat viaţă aţi fost şi veţi rămâne un artist devotat spiritului umanist, liber şi tolerant. Aţi dovedit în numeroase rânduri că vedeţi şi că apăraţi mai clar şi mai bine ca mulţi alţii valorile pe care construim parcursul european al ţării noastre. (...) În jurul lui, stimate domnule Victor Rebengiuc, aţi strâns studenţi şi tineri actori, fiind răsplătit de recunoaşterea criticii, dar mai ales de devotamentul unui public care vă iubeşte. Vă apropiaţi de un frumos jubileu, însă misiunea dumneavoastră în societatea românească şi în lumea artei dramatice este departe de a se fi încheiat. Domnule Victor Rebengiuc, de 140 de ani, din anul Independenţei României, deviza Ordinului Naţional 'Steaua României' este 'In Fide Salus' - 'În credinţă este salvarea'. Sunt cuvinte cum nu se poate mai potrivite pentru dumneavoastră, care v-aţi dedicat viaţa unei nobile arte, având credinţa că, prin cultură, umanitatea îşi găseşte salvarea în faţa urii şi a intoleranţei", a afirmat preşedintele Iohannis, la ceremonie.
Şeful statului a amintit că Festivalul Naţional de Teatru este dedicat anul acesta actorului Victor Rebengiuc şi are drept motto - "Teatrul schimbă lumea", arătând că acest lucru exprimă într-un mod fericit încrederea în forţa modelatoare a artei.
"Am acordat Înaltul Patronaj acestei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru pentru că vă sunt alături în crez!", a precizat Iohannis.
Victor Rebengiuc a mulțumit celor care i-au cristalizat cariera
Actorul Victor Rebengiuc i-a mulţumit preşedintelui Iohannis pentru distincţie. El a arătat că, de-a lungul celor 61 de ani de carieră, sunt mulţi oameni care au ajutat la cristalizarea acesteia, menţionând profesorii Laura Buzescu şi Lucia Sturdza Bulandra, regizorii Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Silviu Purcărete, Dan Mugur, actorii Amza Pellea, Silvia Popovici, Gina Patrichi, Dumitru Rucăreanu, Sanda Toma.
"Sunt şi ei în această decoraţie şi vă mulţumesc şi în numele lor", a spus actorul.
La finalul ceremoniei, Victor Rebengiuc a propus un moment de reculegere în memoria actriţei Olga Tudorache.
"Să ne gândim o clipă la o mare actriţă pe care a avut-o teatrul românesc şi pe care astăzi am pierdut-o, mă refer la Olga Tudorache", a spus el.
Şeful statului i-a acordat actorului Victor Rebengiuc distincţia în semn de "apreciere pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute în întreaga sa carieră actoricească, pe scenă şi pe ecrane, în care şi-a pus talentul, energia şi inteligenţa pentru a da viaţă şi frumuseţe marilor roluri ale vremurilor sale, pentru dăruirea cu care a format generaţii întregi de actori, cărora le-a dedicat pasiunea şi talentul său".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii