Statutul Studentului, elaborat în premieră: Evaluarea de către studenţi a prestaţiei cadrelor didactice este obligatorie
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
studenti
studenti

Ministerul Educaţiei şi reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti au căzut de acord asupra drepturilor şi obligaţiilor tuturor celor care învaţă în universităţile româneşti şi au au publicat un proiect pentru Statutul Sudentului. Documentul prevede, printre altele, că „evaluarea de către studenţi a prestaţiei cadrelor didactice este obligatorie“ sau că „studenţii beneficiază de dreptul la proprietate intelectuală care se partajează cu echipa şi universitatea în care lucrează, conform legislaţiei în vigoare“.

În Statutul Studentului se mai spune că studenţii sunt reprezentaţi în decizia modalităţii de desemnare a Rectorului precum şi în procesul de desemnare a acestuia indiferent de modalitatea de alegere, în condiţiile legii.

Pentru studenţii proveniţi din medii cu risc socio-economic ridicat sau marginalizate din punct de vedere social, absolvenţi ai liceelor din mediu rural sau din oraşe cu mai puţin de 10.000 de locuitori, universităţile asigură servicii gratuite de orientare şi consiliere educaţională şi profesională, oferă servicii de tutoriat, urmăresc traseele lor educaţionale şi se asigura ca aceştia să se integreze în mediul academic.

De asemenea, studenţii cu dizabilităţi fizice au dreptul să aibă căi de acces în totalitatea spaţiilor universitare şi locuri special amenajate pentru desfăşurarea normală atât a activităţilor academice, cât şi a celor sociale şi culturale.

Din Statutul Studentului (descarcă aici):

Art. 3 (1) În calitate de membru al comunităţii academice, studentul are următoarele drepturi generale:

a)     învăţământ gratuit în universităţile publice, în limita locurilor alocate anual de guvern;

b)    dreptul la învăţământ de calitate;

c)     durata studiilor prevăzută de lege este recunoscută ca vechime în muncă.

d)    studenţii au acces la programe de mobilitate, internă şi externă. După acceptarea  cererilor de mobilitate internă, universităţile au obligaţia de a depune diligenţele necesare pentru ca acest lucru să fie asigurat, în limita unor locuri minime disponibile;

e)     studenţii se pot transfera de la o universitate la alta doar pe baza acordului universităţii unde doreşte să studieze. În acest context, studentul îşi păstrează locul bugetat;

f)      studenţii beneficiază de o reducere de 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice;

g)     studenţii au dreptul la protecţia datelor personale;

h)     studenţii pot participa la acţiuni de voluntariat, pentru care pot primi un număr de credite ce va fi consemnat în suplimentul la diploma de studii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel