'Intrarea noastră în Acord în 2016 a fost crucială - şi reintrarea noastră de astăzi este de asemenea crucială -, însă ce vom face în următoarele săptămâni, luni şi ani este şi mai important', a transmis într-un comunicat secretarul de stat Antony Blinken. 'Schimbarea climatică şi diplomaţia ştiinţifică nu mai pot fi din nou accesorii în discuţiile noastre privind politica externă', a adăugat el.
Acordul de la Paris a fost negociat în al doilea mandat al administraţiei lui Barack Obama, când Biden era vicepreşedinte. Fostul preşedinte american Donald Trump a scos SUA din acord în 2017, spunând că acesta introduce prea multe limite pentru afacerile americane.
Retragerea SUA din acord a fost oficializată în noiembrie 2020. SUA sunt singura ţară dintre cele 196 de semnatare care au părăsit acordul. SUA sunt în acelaşi timp şi cel mai mare emiţător de emisii de carbon din lume. Cu toate acestea, Biden este un susţinător vocal al acordurilor multilaterale şi al diplomaţiei şi a semnalat că schimbările climatice sunt o chestiune pe care o ia în serios.
El l-a numit pe fostul secretar de stat John Kerry ca reprezentant special pentru schimbări climatice şi i-a oferit un rol în Consiliul Naţional de Securitate al SUA. Reintrarea în Acordul de la Paris a fost una dintre primele decizii în calitate de preşedinte ale lui Biden, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand