"Statele Unite continuă să susţină eforturile internaţionale de investigare în mod independent a neregulilor electorale din Belarus, a abuzurilor în materie de drepturile omului asociate scrutinului prezidenţial şi a acţiunilor de reprimare", a declarat secretarul de Stat american, Mike Pompeo.
"Suntem solidari cu poporul curajos din Belarus şi susţinem dreptul la alegeri libere şi corecte", a subliniat Mike Pompeo. Opoziţia din Belarus contestă rezultatul scrutinului prezidenţial desfăşurat în august, câştigat în mod oficial de preşedintele Aleksandr Lukaşenko. Peste 30.000 de persoane au fost deţinute după participarea la proteste.
Pe cine vizează sancţiunile
Sancţiunile anunţate miercuri de Statele Unite îl vizează pe Henadz Arkadzievich Kazakevich, adjunct al ministrului belarus de Interne şi director al Poliţiei, precum şi alţi 39 de funcţionari de la Minsk. Sunt vizate, de asemenea, Comisia Electorală Centrală din Belarus, Unitatea forţelor speciale de poliţie din Minsk (OMON), Direcţia pentru Afaceri Interne din Minsk şi KGB Alpha, unitatea de elită a serviciilor secrete.
"Cetăţenii din Belarus încearcă să îşi exercite în mod paşnic drepturile democratice de bază, iar statul ripostează în mod repetat prin acţiuni violente de reprimare. Aceste măsuri, împreună cu cele aplicate anterior de Statele Unite şi de partenerii noştri internaţionali reprezintă continuarea eforturilor de tragere la răspundere a persoanelor şi organizaţiilor care comit aceste acţiuni inacceptabile", a afirmat Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei.
În octombrie, Statele Unite au sancţionat opt oficiali guvernamentali din Belarus. Uniunea Europeană, Marea Britanie şi Canada au aplicat sancţiuni similare, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”