Data publicării:
• Stare de urgență, VOT pe DECRETUL lui Iohannis. Vâlcu, despre mișcarea din Parlament
Klaus Iohannis a emis, marți, decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pe întregul teritoriu al României pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri de combatere a epidemiei COVID-19.
Jurnalistul Val Vâlcu a subliniat faptul că nu este niciun exces în decretul lui Klaus Iohannis. Sunt lucruri de bun simț, nu o închidere totală a țării. Nu vorbim de reguli foarte dure așa cum au fost luate în Spania și Italia. În plus, în România, restricțiile s-au pus mult mai târziu decât în alte țări.
Dacă în toată această criză generată de coronavirus, liderii politici au de făcut reproșuri PNL-ului, trebuie sancționat Guvernul Orban. Decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență este de utilitate publică, fiind corect formulat și n-ar trebui să fie tratat de senatori și deputați în nuanțe politice. Acesta ar trebui votat de parlamentari, iar erorile Guvernului PNL ar trebui sancționate ca atare prin moțiune simplă sau prin moțiune la întregul Executiv.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României cu 30 de zile
"Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri de combatere a epidemiei COVID-19", a spus președintele.
Starea de urgenţă este o măsură excepţională ce poate fi instituită de preşedintele României, prin decret, cu încuviinţarea Parlamentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News