Data publicării:

"Stăm la coadă pentru Democrație, la CCR", mișcare din online pentru joi

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
"Stăm la coadă pentru Democrație, la CCR", mișcare din online pentru joi
"Stăm la coadă pentru Democrație, la CCR", mișcare din online pentru joi

În mediul online a fost anunțat, pentru data de 12 iulie 2018, evenimentul "Stăm la coadă pentru Democrație, la CCR".

"Stăm la coadă pentru Democrație? Ne dăm întâlnire joi, de la ora 12:00 la sediul CCR (Palatul Parlamentului, Intrarea B1, Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 2, sector 5), în încercarea de a salva democrația.

Am cercetat în amănunt ce instrumente democratice ne stau la dispoziție pentru a combate modificările Codului de Procedură Penală.

Amicus Curiae (prieten al curții) este o intervenție scrisă, pe care oricine o poate adresa Curții Constituționale. Prin acest instrument juridic, le putem solicita să verifice constituționalitatea legilor în dezbatere. Am redactat o astfel de intervenție în colaborare cu specialiști în drept.

Sute de persoane au trimis deja prin fax sau poștă textul Amicus Curiae. (Am aflat că faxul de la CCR a rămas vineri fără toner). Ne-am propus să facem mai mult decât atât. Mergem să depunem și personal documentul la sediul Instituției. Va fi pentru prima dată când se face coadă la ușa CCR, haide să ne asigurăm că o să fie una lungă de tot", se precizează pe pagina evenimentului creat pe Facebook.

Până la ora publicării acestei știri, peste 100 de persoane s-au arătat interesate de eveniment.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel