Stâlpii de susţinere ai podului de la Luţca, umpluţi cu... polistiren
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Covrig Marina
Sursa foto: Facebook Covrig Marina
Joi, podul de peste Siret dintre localităţile Luţca şi Sagna din judeţul Neamţ, s-a prăbuşit, la doar 7 luni de la inaugurare. 

UPDATE:

Procurorii DNA Bacău au deschis un dosar penal după prăbușirea podului de la Luţca, județul Neamț.

La Serviciul teritorial Bacău - Direcția Națională Anticorupție s-a înregistrat, joi, un dosar penal referitor la împrejurările în care s-a reabilitat, modernizat și consolidat, precum și împrejurările în care s-a redeschis circulația rutieră pe podul de la Luțca, județul Neamț, de peste râul Siret.

„În acest moment a fost începută doar urmărirea penală in rem (față de faptă), cu privire la suspiciunea de comitere a unor infracțiuni asimilate celor de corupție”, informează, vineri, DNA.

O parte din podul de peste râul Siret ce face legătura între localităţile Sagna şi Luţca s-a rupt joi. Un camion şi o autoutilitară se aflau în acel moment pe pod. A rezultat o victimă, un bărbat de 56 de ani, care a fost scos din camion de către participanţii la trafic și dus la spital, scrie Mediafax.

- ştirea iniţială - 

Conform România TV, cimentul din care trebuiau realizaţi stâlpii de susţinere ai podului a fost înlocuit cu polistiren. 

"Sunt bucăţi de 10-15 cm de polistiren, a fost înlocuit cimentul. Cum să ţină? Înţeleg că nu s-a mai pomenit nicăieri aşa ceva", a punctat Denisa Gelatu, corespondent România TV de la faţa locului. 

Presa semnalase că există probleme la acel pod încă din trecut

Podul prăbușit joi, 9 iunie, în județul Neamț avea probleme încă din septembrie anul trecut, din timpul reparațiilor, cu două luni înainte ca traficul să fie reluat între satele Sagna și Luțca, arătau imagini publicate de Roman TV.

Televiziunea locală a arătat atunci mai multe fotografii realizate de amatori, în care se vedea că există mai multe crăpături în structura de rezistență a podului și în pilonii care îl susțin.

De asemenea, presa locală semnala la finalul lunii martie că o mică grindă a podului s-a desprins și că, potrivit informațiilor furnizate de constructor, „acestea nu ar fi grinzi de susținere, ci doar lucrări ascunse, tencuite, la momentul reabilitării obiectivului având scopul de a întinde cablurile din hobane și nu de a susține podul”.

Explicațiile halucinante ale celui care l-a construit: Nu s-a umblat la structura de rezistență. Un fel de modernizare

„Ori a fost o cedare ... noi n-am dezvelit hobloanele să vedem ce se întâmplă în interior. Am respectat proiectul pe care l-am avut. Nu s-a umblat la structura de rezistență 99% deloc. Am făcut un fel de modernizare și reabilitare a podului. Tencuieli la grinzi, la placa de pe pod nouă”, a spus Romică Rotaru, patronul firmei care a realizat podul.

Și președintele Consiliului Județean Neamț dă vina pe constructor și spune că podul a fost dat în folosință fără a fi finalizată recepția. Presa semnalase încă din luna martie că unul dintre pilonii podului este deteriorat, dar nici autoritățile locale, nici Ministerul Transporturilor nu au oprit traficul. Podul de la Luțca are o lungime de 216 metri și a fost redat circulației pe 13 noiembrie 2021. Reabilitarea lui a costat aproximativ 8,3 milioane de lei. 

CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel