Stadiul lucrărilor la metroul din Cluj. Emil Boc: În toamnă vor ajunge „cârtițele" pentru lucrări în subteran
Lucrările la proiectul metroului din Cluj continuă pe teren, urmând ca în subteran să înceapă după livrarea celor două „cârtițe” necesare pentru săpături.
Potrivit primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, în prezent se desfășoară lucrări de deviere a utilităților și pregătire a infrastructurii pentru etapele ulterioare ale investiției, scrie Monitorulcj.ro.
„După cum știți, lucrările la metrou au început deja. Acum se derulează lucrările de deviere a utilităților și de pregătire a infrastructurii, astfel încât, conform planificării, în toamnă să fie aduse utilajele care vor lucra în subteran”, a declarat în deschiderea ședinței de Consiliu Local de marți, primarul Emil Boc.
„Este vorba despre aceste «cârtițe» necesare pentru săpături, astfel că un model al acestor utilaje va fi prezent și la Cluj. Vor fi două exemplare, deoarece sunt două tunele de executat, dus-întors. După aceea, urmează să fie pregătită intrarea în subteran. Se lucrează constant pe șantier”, a precizat Emil Boc.
La începutul lunii iunie au început lucrările pe teren la metroul din Cluj, cel mai mare proiect de infrastructură al orașului din ultimii 30 de ani. Acesta include proiectarea, construcția, echiparea și punerea în funcțiune a unei linii de metrou ușor în zona metropolitană a municipiului Cluj-Napoca, cu o lungime de 21,03 km, 19 stații și un depou, toate dotate cu facilități pentru integrarea optimă cu celelalte sisteme de mobilitate.
Municipalitatea a declarat că, în anul 2031, anul de punere în funcțiune al metroului, se estimează peste 164.000 de călători pe zi, ceea ce va reduce numărul de mașini în oraș cu 29.000 încă din prima zi de funcționare. În termeni de „transformare verde”, într-un an, metroul va elimina gaze cu efect de seră echivalente cu cele produse de jumătate de milion de copaci plantați.
Linia de metrou ușor, cu 19 stații subterane și un depou suprateran, va avea o capacitate nominală/maximă de transport la interval de 90 de secunde: 15.200/21.600 pasageri/oră și sens (40 trenuri/oră și sens).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News