Stadiu lucrări Centura Bacău. Elena Hărătău: Evoluţie peste aşteptări
"Lucrările la centura Bacăului sunt în grafic, chiar peste aşteptări, fapt confirmat atât de constructor, cât şi de numeroasele vizite la faţa locului ale ministrului Transporturilor", transmite Elena Hărătău, deputat PSD Bacău.
Varianta de ocolire, cu profil de autostradă, a municipiului Bacău este parte integrantă din Autostrada Moldova - coridorul IX Pan European. Finanţarea este asigurată în procent de 100%, iar lucrările vor avea o garanţie de 84 luni. Sunt accelerate toate procedurile şi, dacă va fi nevoie, dacă se va impune, Executivul va cere ca şi Autostrada Moldovei să fie declarată proiect de interes naţional, aşa cum a fost în cazul Autostrăzii Bucureşti-Braşov.
Cred că este evident pentru toţi românii că în primii doi ani de guvernare PSD s-au inaugurat 76 de kilometri de autostradă, iar până la sfârşitul acestui an vot fi daţi în folosinţă încă 100 de km de autostradă. Autostrăzile finalizate sunt Autostrada Lugoj-Deva - Lotul 2 - 15,08 km, Autostrada Transilvania - Tronson 3A, Autostrada Sebeş-Turda - Loturile 3 şi 4 - 29 de km, Autostrada Sebeş-Turda, Centura Bucureştiului, Segment Autostrada Gilău-Nădăşelu, Segment Autostrada Câmpia Turzii - Ogra - Tg. Mureş - Loturile 1 şi 2. În paralel, s-au realizat numeroase investiţii şi în infrastructura rutieră, astfel încât românii să poată circula în condiţii excelente, de nivel european, se arată în comunicatul transmis de Elena Hărătău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News