Stadioane fără viaţă: Ghencea şi Giuleşti
Tradiţia în fotbalul românesc nu mai face doi bani! Steaua a părăsit Ghencea, Rapidul, Giuleştiul. Unde s-au mai văzut asemenea lucruri? Aţi vedea pe Manchester United altundeva decât pe Old Trafford, Barcelona în afara stadionului Nou Camp, Inter Milano şi AC Milan părăsind San Siro? Acolo nu se poate, la noi, da.
Steaua va evolua în play-off-ul Ligii Europa pe stadionul lui CFR Cluj, iar Rapid, la Timişoara, şi niciunei oficialităţi guvernamentale nu-i tresare vreun muşchi de ruşine. Ministerul Apărării Naţionale va transforma, probabil, stadionul din Ghencea în poligon de trageri, iar cei de la Transporturi vor depozita lângă Podul Grant locomotivele scoase din uz.
Sau poate generalul Gabriel Oprea îşi va da seama în ultimul moment de penibila situaţie şi va fi înţelege de la bunul său prieten, Anghel Iordănescu, că locul roş-albaştrilor este acolo de aproape 40 de ani. Iar Anca Boagiu îşi va aduce aminte că, în vara anului 2000, a inaugurat nocturna din Giuleşti, alături de primarul general al Capitalei de pe atunci, Traian Băsescu, şi îi va lăsa pe rapidişti să se bucure de arena construită special pentru ei în 1939. Altfel, cele două arene vor atârna ca un balast în bugetele celor două instituţii.
Giuleştiul fără Rapid şi Ghencea fără Steaua sunt doi monştri de beton fără suflet. Viaţă le-au dat-o doar suporterii. Este casa lor acolo şi nimeni nu are dreptul să le-o ia. Varianta optimă este concesionarea stadioanelor celor două cluburi pe o perioadă de cel puţin 49 de ani şi obligarea prin contract a patronilor Gigi Becali şi George Copos să facă investiţii masive în ele. Măcar în sport să lăsăm tradiţia să funcţioneze într-o lume a globalizării care tinde să ne transforme într-o masă omogenă şi fără personalitate.
Naţional Arena este gata! O bijuterie! În interiorul arenei nici nu-ţi vine să crezi că eşti în România. Se sperăm că şi spectatorii care vor veni la meciuri, în special „ultaşii” stelişti, dinamovişti, rapidişti sau de la alte echipe, vor şti să îl păstreze cum este acum şi să nu ajungem la butada „România este o ţară frumoasă, păcat că este locuită!”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News