SRI, conducerea interimară ar putea fi audiată în Parlament, spune Georgian Pop
Georgian Pop, președintele Comisiei parlamentare comune pentru controlul activității Serviciului Român de Informații a declarat duminică pentru Agerpres, că o audiere la comisie a conducerii interimare a SRI ar putea avea loc "de principiu" săptămâna viitoare.
Totuși, acest lucru ar fi posibil în funcție de finalizarea unei verificări interne a SRI privind acuzațiile la adresa instituției, procedură care, potrivit asigurărilor date de conducerea actuală a serviciului, "se desfășoară cu celeritate".
"Vineri a apărut interviul ( Elenei Udrea-n.r.) (...). Sâmbătă, am purtat discuții cu conducerea interimară a SRI să analizăm situația creată. Am luat act de faptul că a început o verificare internă, ca măsură standard în astfel de situații — protecția internă din momentul în care în spațiul public apare o acuză la adresa instituției sau la adresa unuia dintre membrii instituției. (...) Asta înseamnă că, pentru fiecare acuză publică, nu apare doar o dezmințire a persoanei incriminate, apare un punct de vedere oficial", a spus Georgian Pop.
Citește și: Elena Udrea: Florian Coldea cere timp. "Eventual până mă rezolvă pe mine"
El a precizat că a fost asigurat de conducerea interimară a SRI că această verificare internă se desfășoară cu "celeritate".
"Conducerea interimară a SRI m-a asigurat că această verificare internă se desfășoară cu celeritate și le-am transmis mesajul că, la audiere, pe care oricum o programasem, să introducem un nou punct pe ordinea de zi în care să analizăm aceste aspecte, concluziile verificării interne a instituției", a arătat Pop.
Întrebat când va avea loc această audiere, el a răspuns: "Cât mai repede".
Solicitat să precizeze dacă audierea va avea loc săptămâna viitoare, Georgian Pop a răspuns: "De principiu, da. Nu pot să vă spun acum exact, să vedem cum merge și verificarea lor internă".
El a explicat că șefii SRI vor veni în Comisia de control parlamentar a SRI pentru a prezenta inclusiv concluziile verificării interne a instituției.
"Practic, vom face audierea având ca punct de bază concluziile acelei verificări interne", a spus Pop.
Citește și: Bogdan Chirieac: Afirmațiile Elenei Udrea, fără probe, nu țin loc de dezvăluiri
Președintele Comisiei parlamentare comune pentru controlul activității SRI, Georgian Pop, declarase joi, cu o zi înaintea apariției interviului Elenei Udrea, că, în perioada următoare, comisia va audia conducerea interimară a Serviciului.
"În perioada următoare, cât mai repede, o să facem o audiere a conducerii interimare a SRI. Din motive de ordin juridic, astăzi nu era posibil așa ceva. Plenurile reunite nu au ședință", a spus Georgian Pop, la Palatul Parlamentului, în urma ședinței Comisiei de după demisia directorului SRI, George Maior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News