Sprijin de la stat pentru a învăţa o meserie căutată şi bine plătită. Budăi: Ucenicia, una dintre măsurile importante
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Foto: cottonbro - Pexels
Foto: cottonbro - Pexels
Marius Budăi a vorbit despre măsurile pentru încadrarea în muncă a celor care nu mai primesc ajutor de şomaj şi încă nu şi-au găsit un job.

"Acesta a fost şi rostul măsurii de identificare a tinerilor care, de pe băncile şcolii – că au terminat VIII – X clase nu au nicio meserie – de identificare a lor, de atragere într-un sistem în care să fie informaţi ulterior despre cursurile de calificare sau chiar recalificare şi avem astfel de situaţii. Bineînţeles că nu poate fi o situaţie la virgulă, pentru că acum nu ştim câţi sunt plecaţi în străinătate – unii sunt plecaţi cu forme legale, alţii fără forme legale. Dar avem astfel de situaţii şi de şomeri indemnizaţi şi pentru cei neindemnizaţi, pentru că îi ţinem în permanentă discuţie cu AJOFM, punându-le la dispoziţie săptămânal acea situaţie cu locurile de muncă existente în fiecare judeţ din România.

Îmi doresc să adaptăm în colaborare cu Ministerul Educaţiei – am discutat şi cu domnul ministru, dar să discutăm îndeaproape cu sindicatele şi patronatele, Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei, astfel încât să calificăm exact ce avem nevoie.

O măsură importantă introdusă este ucenicia. Dacă am o brutărie sau un service auto, iau pe cel care este înscris la forţele de muncă, îl aduc la mine, am un plan de urmat, şi în funcţie de complexitatea meseriei – pentru că pot să fac un brutar în şase luni sau un an, dar un mecanic auto nu pot să-l fac în şase luni şi atunci mecanicul auto are doi ani perioadă de ucenicie, iar pe acea perioadă statul vine şi sprijină angajatorul, plăteşte acea subvenţie, iar tu formează-ţi persoana calificată.

Noi trebuie să creăm locuri de muncă, dar şi pentru persoane calificate, pentru că în cazul unei persoane calificate randamentul muncii şi productivitatea sunt mai mari", a declarat, într-un interviu acordat DC News, ministrul Muncii, Marius Budăi.

VIDEO: 

Citeşte şi: Când se recalculează pensiile din România. Marius Budăi, termen limită: Mesajul meu este clar

Întrebat câte inechităţi sunt în sistemul de pensii, Marius Budăi a precizat că "sunt inechităţi în funcţie de gen, în funcţie de anul ieşirii la pensie şi sunt inechităţi create în ultimii ani din punctul de vedere al indiciului de corecţie. După ce s-a preluat guvernarea în 2019, trebuia ponderată formula în aşa fel încât să fie rezolvată problema, dar nu s-a făcut. Şi mai sunt inechităţi din punctul de vedere al celor cu sporuri cu caracter nepermanent şi au avut acord global. Toate aceste lucruri le separăm, asta face parte din recalculare. Ea a început, dar e împărţită între evaluare şi apoi introducerea formulei finale. Suntem în perioada de recalculare, dar am început cu evaluarea, cum prevedea legea".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel