Spre ce ne îndreptăm? Petrecem 34 de ANI din viață cu ochii în ECRANE
Oamenii își petrec aproximativ 34 de ani din viață privind ecranele telefoanelor, televizoarelor sau calculatoarelor.
Oamenii își petrec aproximativ 34 de ani din viață (într-o viață de 62 de ani) privind ecranele telefoanelor, televizoarelor sau calculatoarelor, conform Daily Mail. Un studiu la care au participat aproximativ 2.000 de britanici a dovedit că aceștia au petrecut 4.866 de ore/an cu ochii în ecrane, însă respondenții au recunoscut că în majoritatea dăților, nu era vorba despre ceva „productiv".
Până la 3,5 ore pe zi sunt petrecute cu ochii în televizoare, iar cel puțin 4 ore pe zi britanicii se uită la laptopuri. Când vine vorba de ecranul telefonului, respondenții îl utilizau pentru cel puțin 2 ore și 25 de minute.
64% n-ar ști ce să facă fără ecrane
Dintre respondenți, 64 de procente au admis că nu ar ști ce să facă dacă nu ar folosi ecranele, mai ales în carantină.
Studiul, sponsorizat de Vision Direct și condus de OnePoll.com, a aflat că adulții nu stau în medie nici 20 de minute fără să privească un ecran, după ce se trezesc dimineața. Aproximativ o treime dintre adulții chestionați privesc telefonul la nici 5 minute de la trezire.
Între timp, 17% au transmis că se simt anxioși dacă stau prea departe de telefon pentru prea multă vreme.
Suntem norocoși, dar nu trebuie să facem exces
Opticianul Benjamin Dumaine, directorul de dezvoltare al Vision Direct, a spus că suntem norocoși să avem dispozitive prin care să ținem legătura, în carantina impusă în majoritatea țărilor lumii.
„O pandemie similară care ar fi avut loc acum 30 sau 40 de ani ar fi pus oamenii în situații dificile fiindcă nu ar fi putut ține deloc legătura. Cu toate acestea, este important să fim conștienți că timpul petrecut cu ecranele în exces poate dăuna ochilor și sănătății", a spus Dumaine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News