Data publicării:

Sporurile, reintroduse pentru bugetari, din 2016. Vezi care sunt

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Noua Lege a salarizării va aduce venituri mai mari, dar tot pentru bugetari. Proiectul la care se lucrează în acest moment prevede menţinerea unor sporuri, dar şi introducerea unora care au fost eliminate în 2010, la începutul crizei, potrivit România TV.

Sporul de doctorat va fi reintrodus, astfel că persoanele care și-au tocit coatele pe băncile universităților pot să îşi suplimenteze veniturile cu 15 la sută pe lună.

Sporul de noapte va fi în continuare de 25 la sută din salariul de bază, valabil în toate sectoarele de activitate.

Pentru anumite categorii vor fi acordate beneficii aparte. De exemplu, cei care se ocupă de activităţi de control financiar vor avea un spor de 10 la sută. Mai mult, cei care lucrează în cadrul departamentelor care se ocupă de absorbţia fondurilor europene se pot alege cu majorări de salariu de până la 75 la sută.

Citește și: RTV: Salariile bugetarilor ar putea creşte cu până la 70% în următorii trei ani

O altă categorie aparte se referă la cei care au handicap vizual grav şi care primesc un spor de 15 la sută.

Pentru angajaţii cu rezultate deosebite se pot acorda şi premii. Şefii instituţiilor publice pot decide acordarea unor bani în plus dintr-un fond de premiere de 2 la sută din bugetul de salarii, mai precizează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel