Data publicării:

Spitalul Județean, amenințare cu bombă. Suspectul, prins de polițiști

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Spitalul Județean Ploiești
Spitalul Județean Ploiești

Un bărbat de 34 ani, din Câmpina, este principalul suspect al ameninţării cu bombă de la Spitalul Judeţean şi un supermarket din municipiul Ploieşti, acesta fiind ridicat şi condus miercuri la sediul IPJ Prahova pentru audieri, informează reprezentanţii Poliţiei.

"În urma activităţilor desfăşurate, poliţişti din cadrul I.J.P Prahova au depistat persoana care a sesizat aseară atacul cu bombă. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani, domiciliat în Câmpina. Acesta a fost adus la sediul poliţiei pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale", au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.

Conform anchetatorilor, o voce de bărbat a sesizat, marţi seara, la 112, un atac cu bombă la un supermarket din zona de nord a Ploieştiului şi la Spitalul Judeţean. Imediat după anunţ, persoana care a făcut sesizarea nu a mai răspuns la telefon.

Ancheta a fost preluată de Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Verificările realizate atât în interiorul cât şi în exteriorul celor două unităţi vizate s-au încheiat fără a fi depistate materiale explozive.

În condiţiile ameninţării cu bombă ce a vizat unitatea spitalicească şi centrul comercial, au fost evacuaţi 30 de aparţinători ai pacienţilor internaţi la Spitalul Judeţean din Ploieşti, precum şi 150 de persoane din centrul comercial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel