Data publicării:
Spital cu sute de locuri pentru bolnavi COVID-19, ÎNCHIS în Capitală. Firea: Asistăm la un paradox. Ce se va întâmpla cu pacienţii?
Un spital cu peste 400 de locuri pentru bolnavii de COVID-19 a fost închis în Capitală. Cu toate acestea, ministerul Sănătății a decis ca Spitalul Foișor de ortopedie și traumatologie să devină spital suport Covid.
Gabriela Firea, senator PSD, a intervenit vineri seara în direct la Antena 3, unde s-a arătat indignată de faptul că un spital modular Covid a fost închis de către ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
”Asistăm la un paradox. Pe de-o parte ni se transmite de la cel mai înalt nivel că suntem acum în valul trei și sunt din ce în ce mai multe cazuri de Covid-19, iar spitalele de boli infecțioase și tropicale sunt foarte aglomerate, iar de cealaltă parte primarul Capitalei a transmis că lucrurile au intrat pe un făgaș mai bun, că pare că pandemia s-a mai potolit și prin urmare a închis spitalul modular COVID-19 din Pipera, care are o capacitate între 400 și 500 de locuri.
Au fost organizate și transmise către Spitalul Victor Babeș, ca și secție externă a acestuia, 100 de paturi funcționale. Toți pacienții care s-au tratat în acest spital modular COVID-19 au fost foarte mulțumiți atât de medici, asistente, tratamente administrate, cât și de condițiile de cazare. Au avut absolut tot ceea ce îi este necesar unui pacient pentru a depăși cu bine perioada de spitalizare. Inclusiv am primit aprecieri și pentru alimentație. Prin urmare, în momentul în care ai nevoie de alte unități spitalicești tocmai pentru a degreva spitalele de boli infecțioase care preiau cazurile cele mai dificile, vii și spui că nu mai este o prioritate să ții deschis un spital de două milioane de euro. (...)", a spus Gabriela Firea la Antena 3.
Întrebare cheie. "Ce se întâmplă cu pacienţii?"
"Dacă nu a fost păstrată locația ca spital, de ce nu s-a folosit ca un centru pentru vaccinare? S-au improvizat alte spații care nu au condiții igienice și sanitare. Am aflat cu stupoare faptul că domnul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, împreună cu domnul Arafat, au decis să închidă Spitalul Foișor de ortopedie și traumatologie și să îl transforme în spital suport COVID-19. Ce se va întâmpla cu toți pacienții?”, a mai declarat Gabriela Firea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News