Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Speculant la Bursă şi acţionar în mass media. Nu e Vântu, e Andrici, mogulul bun al revistei Kamikaze

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
bursa de valori bucuresti
bursa de valori bucuresti

Alegeri prezidentiale 2024

Acţionarul Hotnews,

Ce ar putea avea asta cu presa? Unele conexiuni există, chiar dacă nu s-au concretizat până acum. Andrici a fost amendat de CNVM cu 887.000 de lei pentru ”manipularea pieţei de capital”, dar Justiţia a anulat amenda respectivă. Putea sau nu folosi presa în acţiunea de manipulare a pieţei? Nu e important, odată ce manipularea, în opinia Justiţiei, singura care contează, nu a avut loc.

Dar cine este Andrici? S-a născut în oraşul lui Gheorghe Flutur, Suceava, în 1975. Controlează, printre altele, 5,37 la sută din acţiunile producătorului de pâine Moara Cibin, parte a grupului Boromir; circa 6 la sută din firma COMINCO; peste 5 la sută (împreună cu alţi acţionari) din Compania Rompetrol Rafinare; 0,32 la sută din Automobile Craiova; o parte din acţiunile companiei de construcţii SOCOT Târgu Mureş şi ,de asemenea, are acţiuni la BERUC SA Bucureşti (12,3%). Este administrator al firmelor COMINCO OLTENIA SA şi FIRM RECOM SA.

Andrici Adrian a intrat în presă timid, ca proprietar al postului de radio City FM. În martie 2011, un grup de jurnalişti de la Academia Caţavencu îşi dau seama că au lucrat pentru un mogul rău şi încearcă să găsească un mogul bun. Mircea Toma, Cătălin Prisăcariu şi Marius Borţea sunt în fruntea grupului care părăseşte Academia, înfiinţând cu banii lui Andrici revista Kamikaze. Revista este tipărită la FED Print SA, care are ca acţionari principali Fundaţia Europeană Drăgan, Butan Gas Spa, Italia şa.

Andrici este, pe cât de experimentat în tranzacţii bursiere, pe atât de discret. Deşi cumpără sau vinde acţiuni de milioane de euro, nu a ieşit în presă decât atunci când şi-a finanţat propriile mijloace de informare.

Ca să vă daţi seama de dimensiunea afacerilor sale, Andrici a vândut recent 1% din acţiunile pe care le are la producătorul de mase plastice Firm Recom Bucureşti, pentru 160.000 euro. La acest preţ, restul pachetului deţinut ar face circa 5 milioane de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel