Spaţiul Schengen. Victor Negrescu: Mă aştept la un vot covârşitor în favoarea României
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a spus că se va vota, marți, la Strasbourg, rezoluţia privind susţinerea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. A transmis că se aşteaptă la un vot covârşitor în favoarea României.
„Vom vota astăzi, la Strasbourg, rezoluția privind susținerea aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, începând cu anul viitor. Mă bucur că solicitarea mea oficială, susținută de zeci de eurodeputați din mai multe state membre, devine astăzi realitate cu sprijinul grupului social-democrat din Parlamentul European”, și-a început astfel Victor Negrescu mesajul publicat, marți dimineață, pe contul de Facebook.
„Textul rezoluției menționează clar nevoia luării unei decizii anul acesta, faptul că cele două state îndeplinesc criteriile tehnice de peste 11 ani și solicită Consiliului să adopte rapid această măsură, care să permită libera circulație pentru români și bulgari. Prin acest demers, Parlamentul European arată încă o dată, că sprijinul său pentru România este consistent și constant.
Împreună cu colegii mei din Partidul Social Democrat și PES activists România am militat în permanență, în ultimii ani, pentru aderarea României la spațiul Schengen, iar susținerea oferită de peste 40.000 de români, în cadrul campaniei #RomâniiMerităÎnSchengen, indică faptul că acest obiectiv trebuie îndeplinit cât mai repede cu putință”, a precizat Victor Negrescu.
„Mă aștept la un vot covârșitor în favoarea României peste câteva ore, grupul extremiștilor fiind singura grupare politică care nu a susținut rezoluția și care caută, așa cum au făcut-o și în plen, să blocheze aderarea țării noastre la spațiul Schengen. Ar fi bine ca cei din țară care se aliază cu astfel de formațiuni, să explice public de ce vor să-i blocheze pe români”, a conchis Victor Negrescu.
Citește și...
Victor Negrescu a fost ales vicepreşedinte al socialiștilor europeni
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni la Congresul desfăşurat la Berlin la finalul acestei săptămâni, a informat, recent, PSD.
„Am avut onoarea să fiu ales, în cadrul Congresului Partidului Socialiştilor Europeni (PES) de la Berlin, în funcţia de vicepreşedinte la nivel european al PES, în perspectiva alegerilor europene din anul 2024. Este o reuşită ca un reprezentant al Partidului Social Democrat să ajungă să ocupe o responsabilitate atât de importantă la nivelul familiei social-democrate europene. Doresc să-i mulţumesc pentru sprijin şi încredere preşedintelui Marcel Ciolacu. PSD a revenit în familia social-democrată europeană şi contează astăzi, cu adevărat, în plan european. Sunt mândru să mă alătur unei echipe puternice, conduse de noul nostru lider, fostul premier suedez Stefan Lofven, de prim-vicepreşedintele Iratxe Garcia Perez, liderul grupului S&D din Parlamentul European, şi de secretarul general, deputatul german Achim Post, cărora le mulţumesc pentru susţinere şi împreună cu care ne propunem câştigarea alegerilor europene din 2024", a afirmat Victor Negrescu.
Potrivit acestuia, sprijinul pentru România este dovedit şi prin includerea, în rezoluţia aprobată în cadrul Congresului PES, a solicitării ca România să fie primită în spaţiul Schengen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News