Data publicării:
Spartan Race, Poiana Braşov. Weekend perfect la cea mai populară cursă de obstacole
Spartan Race 2018 - Cea mai populară cursă de obstacole din lume, Spartan Race, va ajunge şi în România, la Poiana Braşov, în zilele de 4-5 august 2018, informează, joi, într-un comunicat de presă, Primăria Braşov.
Spartan Race - România este una dintre puţinele ţări unde competiţia începe cu un Trifecta weekend, deoarece condiţiile şi ambianţa din Poiana Braşov oferă un cadru foarte bun. Aceasta înseamnă că participanţii pot testa fiecare din cele trei tipuri clasice de curse Spartan: Sprint, Super şi Beast.
Suntem bucuroşi de faptul că primul eveniment Spartan din România poate avea loc într-un cadru atât de minunat precum Poiana Braşov. Împreună cu colaboratorii şi partenerii noştri am pus la bază un eveniment sportiv-educativ unde s-au înscris deja 2.400 de participanţi din 25 de ţări, iar înscrierile continuă şi la faţa locului. Totodată, aşteptăm şi spectatorii la faţa locului, unde pot urmări live lupta spartanilor, şi suntem siguri că vom avea parte de un spectacol de neuitat!, a declarat directorul cursei, Ilyes Lorand, potrivit sursei citate.
Trei curse de bază Spartan Race
Cele trei curse de bază oferă o mulţime de obstacole pe distanţe de 5,13, respectiv 20 de kilometri, iar participanţii, ca să aibă curaj la start, nu trebuie să beneficieze de capacităţi supraumane, ci doar de spirit de aventură şi să fie deschişi în faţa încercărilor, susţin organizatorii.
'Nici micii spartani, însoţiţi de părinţii lor, nu se vor plictisi, deoarece şi ei sunt aşteptaţi pe trasee special amenajate pentru copii, unde pot demonstra că sunt capabili de mult mai mult decât credeau', reiese din comunicat. Potrivit aceleaşi surse, o caracteristică aparte a competiţiei Spartan Race este faptul că traseul şi probele nu sunt dezvăluite dinainte, participanţii cunosc doar lungimea aproximativă a cursei şi numărul aproximativ al obstacolelor şi de aici provine şi bine-cunoscutul slogan al competiţiei: vei şti la linia de sosire!.
Provocările cursei
Cursa de obstacole pe teren accidentat oferă o serie de provocări cum ar fi târârea pe sub sârmă ghimpată, căţărare pe frânghie, cărare de buşteni sau efectuarea unor exerciţii în apă şi noroi. 'Obstacolele sunt diverse, ca şi participanţii. Putem afirma că fiecare găseşte o cursă potrivită şi o poate duce la bun sfârşit, fiind capabil să-şi depăşească propriile limite, precizează sursa citată.
Primul eveniment Spartan din România este organizat în colaborare cu Asociaţia de Turism Poiana Braşov, cu sprijinul Primăriei Braşov şi a Serviciului Public Local Salvamont Poiana Braşov.
Vezi și: Spartan Race 2018: aventura, la care toată lumea câștigă - VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News