Data actualizării:
Data publicării:

Sparta Praga - FCSB, rezultat dramatic și un semn bun pentru echipa lui Becali în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

FCSB, campioana României, a disputat, marți seară, prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, contra campioanei Cehiei Sparta Praga.

FCSB şi Sparta Praga au încheiat la egalitate, 1-1 (0-0), marţi seara, pe Stadionul Letna din Praga.

FCSB a avut șansă. VAR a făcut ca scorul să rămână 1-1

FCSB a făcut un joc bun la Praga şi putea obţine mai multe, însă pe final putea pleca și învinsă, dar sistemul VAR a făcut ca scorul să rămână la egalitate, 1-1.

Camerunezul Joyskim Dawa (61) a adus FCSB în avantaj, însă echipa cehă a egalat prin nigerianul Victor Olatunji (78). Deşi Sparta a avut o posesie mai bună, FCSB a fost echipa mai omogenă, care şi-a creat acţiuni periculoase. Prima a venit în minutul 10, după o gafă a portarului Vindahl, dar Şut a trimis slab pe lângă goalkeeper şi mingea a ocolit poarta.

Miculescu (22) a şutat puţin peste poartă din marginea careului. Sparta şi-a creat două situaţii bune de gol, însă Haraslin (36) a şutat peste poartă din marginea careului, după o minge respinsă greşit de Creţu, iar Laci (37) a tras şi el peste din afara careului. În minutul 38, la o pasă slabă înapoi a lui Ngezana, Târnovanu a avut o intervenţie excepțională. Popa (40) a ameninţat poarta gazdelor cu un şut din unghi, însă Vindahl a fost la post. Gazdele au ratat o mare şansă de a marca prin Soerensen (42), care a trimis cu capul peste poartă din 6 metri.

Ce s-a întâmplat după pauză

După pauză, Băluţă (60) a interceptat mingea după o greşeală a lui Vindahl, însă a şutat pe lângă, în locul unei pase. La faza următoare, Dawa a înscris cu capul, la colţul scurt, din cornerul executat de Olaru (61). Sparta Praga a reuşit egalarea la prima minge trimisă pe spaţiul porţii, abia în minutul 78, prin Olatunji, cu capul, dintr-un corner executat de corner Birmancevic, profitând de ieşirea greşită a portarului de la FCSB Târnovanu.

Campioana Cehiei a avut o bară, la şutul lui Birmancevic din lovitură liberă de la circa 28 de metri (90+2). În min. 90+3, la un aut de margine lung, minge a fost respinsă greşit de Edjouma și Kairinen a trimis în poartă, dar golul a fost anulat de arbitrajul video pentru faultul lui Vitik asupra francezului. FCSB a mai avut o şansă de a învinge (90+7), însă Luis Phelipe a fost blocat în momentul şutului într-o poziţie excelentă, notează Agerpres.

 

Echipele de start

Sparta Praga: 1. Peter Vindahl - 41. Martin Vitik, 5. Mathias Ross, 25. Asger Soerensen - 17. Angelo Preciado, 20. Qazim Laci (căpitan), 6. Kaan Kairinen, 32. Matej Rynes - 14. Veljko Birmancevic, 9. Jan Kuchta, 22. Lukas Haraslin.

Antrenor: Lars Friis.

Rezerve: 24. Vojtech Vorel, 44. Jakub Surovcik - 3. Imanol, 4. Markus Solbakken, 7. Victor Olatunji, 8. David Pavelka, 11. Indrit Tuci, 13. Krystof Danek, 18. Lukas Sadilek, 21. Jakub Pesek, 28. Tomas Wiesner, 29. Ermal Krasniqi.

Cum arată echipa FCSB. Starul lui Becali e OUT

 

La FCSB, Gigi Becali a decis să îl scoată din echipă pe starul pentru care a scos din buzunar pentru a-l transfera suma de 1,3 milioane de euro în această vară. Patronul FCSB este nemulțumit de prestațiile pe care le-a avut fotbalistul până acum.

În locul acestuia va evolua Alexandru Băluță, care este și el unul dintre preferații lui Gigi Becali din sezonul anterior. În atac va fi Daniel Popa și David Miculescu.

FCSB: 32. Ştefan Târnovanu - 2. Valentin Creţu, 5. Joyskim Dawa, 30. Siyabonga Ngezana, 33. Risto Radunovic - 8. Adrian Şut, 16. Mihai Lixandru - 25. Alexandru Băluţă, 27. Darius Olaru (căpitan), 11. David Miculescu - 19. Daniel Popa.

Antrenor: Elias Charalambous.

Rezerve: 99. Andrei Vlad - 6. Denis Haruţ, 12. David Kiki, 15. Marius Ştefănescu, 18. Malcom Edjouma, 20. Nana Antwi, 21. Vlad Chiricheş, 24. Wiliam Baeten, 42. Baba Alhassan, 70. Luis Phelipe.

Arbitru: Rohit Saggi; arbitri asistenţi: Morten Jensen, Anders Olav Dale; al patrulea oficial: Sigurd Kringstad (toţi din Norvegia) Arbitru video: Juan Martínez Munuera; arbitru asistent video: Guillermo Cuadra (ambii din Spania) Observator UEFA pentru arbitri: Lucilio Batista (Portugalia); Delegat UEFA: Michael Zoratti (Austria), conform Agerpres.

 

Citește și - Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB și-a aflat posibila adversară din play-off-ul Ligii Campionilor: Mă duc pe la sfinți acolo!

 

Luni, 5 august, a avut loc tragerea la sorți pentru faza play-off-ului Ligii Campionilor. FCSB, campioana României, echipă finanțată de Gigi Becali, în cazul în care va trece de Sparta Praga, campioana Cehiei, va juca în play-off-ul Ligii Campionilor cu învingătoarea dintre echipa Malmo FF şi PAOK Salonic, campioana Greciei, formație antrenată de Răzvan Lucescu. Astfel, FCSB ar putea juca prima manşă în deplasare, pe 20 sau 21 august. Manşa secundă se va disputa la Bucureşti, pe 27 sau 28 august.

”Cred că vom juca împotriva lui Răzvan Lucescu. Bine, mai știi... Dar noi mai mult vrem împotriva lui decât cu Malmo. Că poate mă duc și eu dacă jucăm în Grecia. Că eu mă duc în Grecia. E aproape de Sf. Dimitrie, de Sf. Grigore Palamas. Mă duc pe la sfinți. Vreau să văd cu cine ține mai mult Sf. Dimitrie. Cu mine sau cu Răzvan? Când vrea Domnul, bat orice echipă.

Mai avem puțin până în grupe, țaca-paca. Batem mâine pe Sparta, batem și pe Răzvan, țaca-paca, și suntem în grupe. Ce mare lucru? E imposibil? Unde e imposibil? Așa spunea lumea, că e imposibil? Ce, nu putem bate Sparta? Suntem în formă mare!

Totul este cum vrea Domnul. Și luăm bani mulți. Luăm 19 milioane de euro. Dacă ieșim din grupă luăm peste 50 de milioane. Cu tot cu bilete, luăm 70! Poate face Domnul mai departe, până acum a vrut”, a spus Gigi Becali, pentru GSP. Vezi articolul inițial aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel