Data publicării:

Spania. Premierul Pedro Sanchez şi-a lansat campania electorală

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Şeful guvernului socialist al Spaniei, Pedro Sanchez, şi-a lansat luni campania electorală în vederea alegerilor legislative din 10 noiembrie, declarându-se singurul candidat care poate să garanteze stabilitatea ţării, informează AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

Alegerile vor fi organizate pentru a patra oară în patru ani. Câştigător al ultimului scrutin din 28 aprilie, însă fără majoritate absolută, Pedro Sanchez nu a reuşit să obţină suficient sprijin, în special din partea stângii radicale Podemos, pentru a fi readus la putere de către deputaţi. 'Suntem singura forţă politică ce poate să ofere stabilitate, un sens al statului şi o foaie de parcurs clară', a declarat premierul socialist la Madrid, prezentându-şi campania.

'Nu este timp de pierdut cu plângeri şi cu învinovăţiri reciproce', a adăugat Sanchez, acuzat de adversarii săi că a vrut noi alegeri de la bun început pentru a-şi întări poziţiile. La rândul său, el acuză dreapta şi stânga radicală că au refuzat propunerile lui în vederea deblocării situaţiei. Potrivit sondajelor de opinie, socialiştii ar câştiga scrutinul, însă tot fără majoritate absolută, ceea ce îi va constrânge din nou să încheie alianţe pentru ca Sanchez să poată guverna.

Forţele de stânga se vor duce la urne mai divizate, din cauza candidaturii fostului număr doi din Podemos, Inigo Errejon. Spania se confruntă cu instabilitate politică după ce bipartismul a fost anihilat în 2015 prin intrarea în forţă în parlament a Podemos şi a liberalilor din Ciudadanos. Parlamentul Spaniei este şi mai fragmentat după emergenţa extremei drepte reprezentate de Vox la ultimul scrutin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel