Spania. Întrevederea ambasadorului României cu directorul Institutului Regal Elcano
Data publicării:
Autor: Flaviu Predescu
WhatsApp
Ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Bologan, a avut o întrevedere, la 26 octombrie, cu directorul Institutului Regal Elcano, Charles Powell.

"Într-o atmosferă cordială, ambasadorul George Bologan a avut o întrevedere, la 26 octombrie, cu directorul Institutului Regal Elcano, Charles Powell. Cei doi interlocutori au avut un schimb de opinii privind oportunitățile de consolidare a relației bilaterale româno-spaniole în cadrul proiectului european, pornind de la o viziune comună care să întărească solidaritatea și unitatea europeană.

Istoria ne oferă exemplele unor lideri vizionari care au ghidat destinul continentului nostru în vremuri dificile, dar și numeroase lecții de învățat pentru o acțiune politico-diplomatică mai eficientă, axată pe valorile umaniste.

Discuții despre evoluțiile în plan internațional

În cadrul întâlnirii au fost abordate, de asemenea, evoluțiile în plan internațional, cu accent pe contextul de securitate actual și pe viitorul Uniunii Europene.

Institutul Regal Elcano, al cărui președinte de onoare este Majestatea Sa Regele, este unul dintre cele mai apreciate think-tank-uri din Regatul Spaniei, oferind expertiză în domeniul relațiilor internaționale administrației spaniole.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel