Data publicării:

Spania: Incendiul de la aeroportul din Alicante nu a fost în totalitate stins

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Aeroportul din Alicante (sud-estul Spaniei), care deserveşte o regiune de pe coasta mediteraneeană, considerată printre cele mai frecventate de turişti în Spania, a rămas închis joi dimineaţă, întrucât incendiul care i-a afectat acoperişul nu a fost încă stins, informează France Presse. 

Focul 'este sub control, dar nu a fost stins, echipele de pompieri îşi continuă munca', a indicat o purtătoare de cuvânt a Aena, societatea care administrează aeroportul. Redeschiderea aeroportului ar putea 'interveni mai târziu, în jurul orei locale 14:00 (13:00 GMT)', a adăugat ea, fără a putea preciza câte zboruri au fost în total afectate de închiderea acestuia.

Incendiul, care s-a declanşat miercuri şi ale cărui cauze rămân încă necunoscute, a dus la evacuarea pasagerilor şi a personalului, precum şi la anularea zborurilor sau devierea avioanelor spre alte aeroporturi. Potrivit serviciilor de urgenţă, 1.200 m2 de acoperiş al terminalului au fost afectate. Aeroportul Alicante-Elche este al cincilea din Spania în traficul de pasageri, potrivit Aena, deservind în mod special staţiunea balneară Benidrom, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel