Data publicării:

Spania: Catalonia, grevă generală. Provincia, paralizată complet

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
catalonia
catalonia

În Catalonia are loc miercuri o mișcare grevistă, în urma apelului lansat de un sindicat proindependență, susținut de două puternice asociații separatiste, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Greva afecta miercuri dimineața atât traficul rutier, cât și pe cel feroviar.

Un tren de mare viteză care face legătură între Barcelona și Lyon (Franța), care urma să sosească la destinație la ora 12:26, a fost nevoit să se întoarcă din drum, a comunicat compania feroviară națională Renfe.

Numeroase șosele și autostrăzi erau blocate, cele mai afectate fiind autostrăzile AP-7, de-a lungul coastei Mediteranei, legând Andaluzia de frontiera franceză, și A-2, între Barcelona și Madrid.

Apelul la grevă generală a fost lansat de organizația intersindicală proindependență CSC, în semn de protest față de precaritatea locurilor de muncă și contra unui decret al guvernului de la Madrid care relaxează formalitățile necesare pentru plecarea firmelor din Catalonia.

Mișcarea, susținută de asociațiile separatiste Asociația Națională Catalană și Omnium Cultural, are și un caracter politic, cerându-se eliberarea liderilor catalani arestați.

Greva urma să afecteze și școlile, dat fiind că USTEC, principalul sindicat din sistemul de educație catalan, și-a anunțat participarea.

În schimb, mișcarea de protest nu este susținută de principalele sindicate spaniole, CCOO și UGT.

Grupuri de manifestanți purtând banderole proindependență și pancarte prin care cereau eliberarea politicenilor arestați erau prezente în diferite puncte de blocaj, precum gara din Girona, unde sute de persoane au forțat un baraj al poliției pentru a coborî pe șine și a împiedica circulația trenurilor.

La Barcelona, unde metroul funcționa miercuri la 85% din capacitate, mișcarea grevistă părea să aibă un impact mai mic decât greva generală din 3 octombrie, declanșată împotriva represiunii de poliție în timpul referendumului de autodeterminare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel