Spania anunță că președinția sa la Consiliul UE din 2023 se va concentra pe consolidarea cooperării cu America Latină, ”un tărâm al oportunităților”
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Secretara de stat spaniolă pentru cooperare internaţională, Pilar Cancela
Secretara de stat spaniolă pentru cooperare internaţională, Pilar Cancela
Spania a anunțat că președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, pe care urmează să o asigure începând cu iulie 2023, se va axa pe consolidarea cooperării cu America Latină.

În declaraţii acordate presei, secretara de stat spaniolă pentru cooperare internaţională, Pilar Cancela, a subliniat ”marea oportunitate” pe care o are Spania de a fi ”interlocutorul preferenţial” faţă de America Latină, potrivit Agerpres.

”Cred că America Latină este un tărâm al oportunităţilor. Spania nu ar fi ceea ce este fără America Latină şi, din punctul de vedere al cooperării pentru dezvoltare, cooperăm cu aceste ţări de peste 40 de ani”, a spus Cancela înaintea inaugurării la Santander a unui curs universitar de vară pe tema provocărilor preşedinţiei spaniole a Consiliului UE.

Aceasta și-a exprimat convingerea că ”Spania și Europa trebuie să fie (prezente) în America Latină. Acest binom biregional trebuie consolidat mai mult în 2023 în faţa blocului SUA, al Chinei sau al Rusiei”, a apreciat responsabila spaniolă. Ea speră că Europa va vedea această regiune ca pe o posibilitate de creştere economică, de investiţii sau de completare a strategiilor globale, întrucât ”orientarea Americii Latine echilibrează tabla de şah mondială”.

Președinția Consiliului se asigură prin rotație la fiecare 6 luni între statele membre ale UE. În cursul acestei perioade de 6 luni, președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu, contribuind la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului.

Statele membre care dețin președinția lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei, denumite ”triouri”. Acest sistem a fost introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trioul stabilește obiective pe termen lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni.

Pe baza acestui program, fiecare dintre cele trei țări își pregătește propriul său program, mai detaliat, pentru 6 luni.

Spania este membru al Uniunii Europene din 1986. Până în prezent, aceasta a deținut președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene de patru ori: ianuarie – iunie 1989, iulie – decembrie 1995, primele jumătăți ale anilor 2002, respectiv 2010.

Aceasta urmează să preia din nou ștafeta acestei responsabilități în cea de-a doua jumătate a anului 2023, de la Suedia, țară nordică care își încheie mandatul la președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene la finalul lunii iunie a anului viitor, încheind trioul format din Franța și Cehia, cea din urmă fiind în prezent la cârma Consiliului UE.

Citește și:

Terorismul și securitatea alimentară, punctul central al turneului lui Macron în Africa

Continuarea luptei împotriva terorismului jihadist și securitatea alimentară în ciuda crizei provocate de războiul din Ucraina sunt temele principale ale turneului  pe care președintele Franței Emmanuel Macron îl va efectua în această săptămână în Africa.

Călătoria în Camerun (marți), Benin (miercuri) și Guineea Bissau (joi) își propune să dea ”un semn de prioritate politică” continentului la începutul celui de-al doilea mandat al lui Macron, a declarat o sursă de la Elysée.

Unul dintre principalele obiective ale turneului este consolidarea cooperării multilaterale împotriva răspândirii terorismului jihadist din Sahel în regiunea Golfului Guineei (nordul Camerunului, Benin și Togo).

În Benin, Macron și delegația sa, din care va face parte și ministrul Apărării, vor discuta cu autoritățile locale despre modalitățile de sprijin concret împotriva terorismului, o problemă care afectează din ce în ce mai mult țara.

Franța menține operațiunea militară Barkhane împotriva terorismului jihadist în regiunea Sahel și dorește să extindă cooperarea multilaterală în Golful Guineei.

Cu toate acestea, Parisul nu intenționează să staționeze trupe în mai multe țări africane, precum Togo sau Benin, deoarece niciuna dintre aceste țări nu a solicitat acest lucru, a spus sursa în timpul unei conversații cu jurnaliştii.

Dar Franța este, de asemenea, în proces de a-și retrage trupele din Mali, unde junta militară care conduce țara după o lovitură de stat a optat să se rupă de Paris și să folosească mercenarii companiei ruse, Wagner.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel