Spălare de bani și evaziune fiscală. Poliția Capitalei face percheziții într-un dosar cu un prejudiciu de 4,2 milioane de lei
Data publicării:
Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Pixabay
Pixabay
Miercuri dimineață, 14 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Capitală desfășoară 19 percheziții în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Călăraşi, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. 

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează, miercuri dimineaţă, un număr de 19 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Călăraşi, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, informează Agerpres. 

Conform unei informări transmise de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), vizaţi în acest dosar sunt reprezentanţi ai unor societăţi comerciale care prestau, printre altele, şi servicii de curăţenie în diverse unităţi sanitare. Poliţiştii pun în aplicare şi şase mandate de aducere.

Prejudiciu de 4,2 milioane de lei



"În fapt, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada 2012- 2014, reprezentanţii a patru societăţi comerciale s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor evidenţiind contabil şi declarând cheltuieli fictive (...) Prejudiciul cauzat bugetului de stat este în cuantum de 4.200.000 lei", precizează sursa citată.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, mai menţionează informarea transmisă de Poliţia Capitalei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel