Soția președintelui haitian ucis vorbește de pe patul de spital
Soția președintelui haitian Jovenel Moise, ucis pe 7 iulie, a vorbit de pe patul de spital.
Soția președintelui haitian Jovenel Moise asasinat miercuri, 7 iulie, a vorbit pentru prima dată de la atac. Martine Moise, de 47 de ani, a fost rănită grav de atacatorii care au luat cu asalt casa cuplului din capitala Port-au-Prince. Aceasta a fost, mai apoi, transportată în Florida, pentru a fi tratată, dar și pentru protecția ei.
Soțul ei a fost găsit decedat de polițiști, trupul său fiind plin de gloanțe.
„Sunt într-o condiție bună și sunt în viață”, a spus Moise de pe patul de spital. „Subit, mercenarii au intrat și mi-au umplut soțul de gloanțe. Oamenii ăștia au angajat mercenari pentru a-l omorî pe președinte și pe familia sa din cauza proiectelor de drumuri, electricitate, surse de apă potabilă și organizarea alegerilor și referendumurilor, pentru a aboli tranziția politică”, a mai declarat aceasta, conform Sky News.
Asasini profesioniști sau localnici răzvrătiți?
Asasinii preşedintelui haitian Jovenel Moise, care a fost ucis miercuri, 7 iulie, erau mercenari 'profesionişti' care s-au dat drept agenţi americani şi este posibil să fi părăsit deja ţara, a declarat ambasadorul haitian în SUA, relatează AFP.
Autorii asasinatului s-au prezentat la reşedinţa preşedintelui Jovenel Moise, afirmând că lucrează pentru Agenţia american antidrog (DEA), dar comportamentul lor nu părea conform cu acest statut, a spus ambasadorul Bocchit Edmond.
„A fost un atac bine orchestrat şi este vorba despre profesionişti', le-a spus ambasadorul Bocchit Edmond jurnaliştilor într-o discuţie online. 'Avem o înregistrare video şi credem că este vorba despre mercenari”, a adăugat el. Prima Doamnă din Haiti Martine Moise, care a fost rănită în atac, va fi evacuată la Miami pentru a fi tratată.
„Pot să vă spun că au fost date dispoziţiile necesare de dimineaţă pentru a o transfera într-un spital din Miami”, a declarat ambasadorul. O anchetă este în curs pentru a stabili unde se află asasinii, care sunt motivaţiile lor şi ce cetăţenie au, a mai spus Edmond, care a afirmat că ei vorbeau între ei în spaniolă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News