Sorina Pintea: Suntem destul de înaintaţi, astfel încât să putem colecta plasmă
Ministerul Sănătăţii se află într-o fază avansată în ceea ce priveşte colectarea de plasmă, a declarat luni ministrul Sorina Pintea, cu ocazia lansării campaniei ''Pacient, caut donator! De plasmă!''.
"Avem în acest moment un inventar al nevoilor, am început să le acoperim (...). Am făcut o propunere de modificare legislativă a Legii 282 privind transfuzia sanguină şi componentele de sânge şi plasmă, astfel încât să corespundă nevoilor actuale. Este un drum lung, anevoios, dar nu atât de lung pe cât v-aţi imagina, deoarece suntem destul de înaintaţi, astfel încât să putem colecta plasmă. Eu zic că lucrurile merg spre bine, poate nu cu paşii pe care ni i-am fi dorit", a spus Sorina Pintea.
Ea a arătat că în acest moment există 19.826 de fiole de imunoglobulină în stoc, fiind asigurată continuitatea la nivelul depozitelor.
"Au existat sincope, deoarece unii dintre managerii spitalelor care tratează aceşti pacienţi n-au înţeles că nu trebuie să ţinem cont de programele naţionale care sunt complementare veniturilor spitalului, ci trebuie să avem în stoc medicamente pentru pacienţi", a mai spus Pintea.
Ea a arătat că, în afară de reorganizarea sistemului de transfuzii, este nevoie de dotarea şi pregătirea personalului, pentru că "în centrele de transfuzii nu s-a investit nimic, în ultimii 10 ani cel puţin".
"Până la urmă, asigurarea logisticii este primul pas, astfel încât să putem să începem să colectăm plasma. Noi ne propunem la Ministerul Sănătăţii să putem face asta înainte de finalul anului şi după aceea să discutăm despre export, despre fracţionare şi despre paşii fireşti care urmează", a mai declarat Pintea.
Ea a precizat că sistemul de stocare este primordial şi că există un parteneriat public-privat promovat, precum şi un memorandum aprobat în Guvern, prin care este asigurat suportul logistic.
"Noi sperăm să avem băncile acestea de plasmă şi sânge în cele opt centre regionale pe care le-am definit odată cu modificarea legislativă - centre regionale, centre judeţene, apoi implementarea acelui sistem informatic care să ne asigure trasabilitatea produselor din sânge şi plasmă. Este nevoie de circa 15 milioane de lei în prima etapă", a mai spus ministrul.
Sorina Pintea a explicat că, după începerea colectării de plasmă se pune problema exportului acesteia în schimbul imunoglobulinelor. În ceea ce priveşte numărul pacienţilor care au nevoie de tratament cu imunoglobuline, ministrul a spus că nu deţine o cifră exactă, însă, în aceste cazuri, este vorba despre o subdiagnosticare, probabil fiind mult mai mulţi pacienţi decât se află în evidenţe.
Asociaţia Română a Pacienţilor cu Imunodeficienţe Primare (ARPID) avertizează că medicamentele derivate din plasmă umană sunt esenţiale pentru cei peste 8.000 de pacienţi români diagnosticaţi cu boli rare (imunodeficienţă primară, polineuropatie cronică demielinizată, hemofilie, angiodem ereditar sau diverse alte boli autoimune).
"Este important să precizăm că estimările OMS arată că în România mai sunt cel puţin încă 7.000 de persoane nediagnosticate, dar care suferă de aceste boli rare, astfel că în prezent ele nu au acces la tratamentul corect. Având în vedere descoperirea de noi indicaţii terapeutice ale medicamentelor cunoscute, dar mai ales ale noilor produse derivate din plasmă umană, Marketing Research Bureau (MRB) estimează că peste cel mult 15 ani 30% dintre pacienţi vor fi folosi medicamente derivate din plasmă umană pentru tratarea unor afecţiuni severe", se arată într-un comunicat al ARPID.
Asociaţia precizează că România rămâne una dintre puţinele ţări europene care nu a implementat recomandările Comisiei Europene (CE) şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind asigurarea terapiilor cu medicamente derivate din plasmă umană.
"În România nu există nici măcar un centru de donare de plasmă umană pentru a fi utilizată la fabricarea de medicamente. Mai mult, nici măcar plasma recuperată din sângele colectat de la donatorii de sânge nu poate fi utilizată pentru producerea de medicamente, pentru că nici unul dintre centrele de transfuzie nu este autorizat conform reglementărilor europene. Estimările Marketing Research Bureau cu privire la potenţialul de colectare de plasmă umană în România sunt de peste 600.000 litri, în condiţiile în care alte ţări din regiune colectează în medie 33 litri de plasmă la 1.000 de locuitori", se arată în comunicat.
Potrivit ARPID, la ora actuală unul din cinci români riscă să moară oricând în lipsa tratamentului cu imunoglobulină, albumină, fibrinogen sau factor de coagulare, pentru că în Romania nu se colectează şi nu se procesează plasmă umană.
"Dacă doar 0,2% dintre români ar dona plasmă de două ori pe lună, nici un pacient român nu ar mai muri din cauza lipsei tratamentului cu derivate din plasmă", precizează ARPID.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News