Sorina Pintea: O greşeală înseamnă diminuarea şanselor la viaţă. Mesaj pentru Serviciul de Ambulanţă
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Sorina Pintea
Sorina Pintea
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia aniversării a 112 ani de existenţă a Ambulanţei, în care subliniază că serviciile în domeniu trebuie să funcţioneze perfect. 

"Munca în urgenţă este extrem de dificilă, iar cea în urgenţa prespitalicească una foarte grea. Sunteţi contra cronometru şi la datorie atunci când mulţi dintre noi ne-am terminat demult activitatea. Din punctul meu de vedere, serviciile de ambulanţă trebuie să funcţioneze perfect.

Dacă alţii au voie să greşească, aici fiecare greşeală sau întârziere poate să însemne diminuarea şanselor la supravieţuire. Sunt conştientă de responsabilitatea care apasă pe umerii dumneavoastră şi vreau să vă asigur că în mine veţi avea un susţinător şi un partener de dialog şi sper că în aceste luni am demonstrat că acestea nu sunt lozinci, ci cuvinte reale. Este nevoie de unitate şi eficienţă în acest domeniu de activitate şi cred că putem să îndeplinim aceste deziderate", afirmă Pintea în mesajul remis, sâmbătă, Agerpres. 

Ea le mulţumeşte celor peste 3.000 de voluntari ai programului "Există un erou" pentru implicare civică şi devotament. "Aceşti elevi, liceeni, studenţi, mame, taţi, angajaţi, directori, manageri, jandarmi formaţi în prim ajutor care au ajuns în primele minute de impact şi au acţionat în timpul de aur, acel timp atât de preţios pentru cineva aflat într-o situaţie de urgenţă. Vă felicit!", spune ministrul Sănătăţii. Pe 28 iulie 1906 a luat fiinţă Societatea de Salvare din Bucureşti şi prima staţie de Salvare din România, creată din iniţiativa profesorului Nicolae Minovici, sub deviza "Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel