Sorina Pintea desființează centrele de permanență: ''Eficiență zero''
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat că vor fi desfiinţate centrele de permanenţă deoarece au "eficienţă zero", în condiţiile în care a crescut cu 35% numărul prezentărilor la unităţile de primiri urgenţe din spitale.
Sorina Pintea a menţionat că a realizat o analiză a centrelor de permanenţă din ţară date fiind tarifele crescute şi, în opinia sa, "şi responsabilitatea celor care lucrează acolo ar trebui să crească".
"Făcând o analiză la nivelul ţării, numărul prezentărilor în urgenţă, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a crescut cu aproximativ cu 35%. Ceea ce este strigător la cer, nu mă feresc să o spun, în condiţiile în care, categoric, la număr de cazuri crescute, creşte finanţarea unităţilor de primiri urgenţe, creşte şi finanţarea centrelor de permanenţă - eficienţă zero. Şi atunci urmează să promovăm un proiect de act normativ în care să şi desfiinţăm aceste centre, pentru că în primul proiect era vorba doar de înfiinţare. Sunt nişte criterii pe care trebuie să le respecte, nişte termene de raportare, mărturisesc că nu le-a urmărit şi nu le-a cerut nimeni până acum. Dar în momentul în care eu am declarat că avem bani, trebuie să-i cheltuim eficient, trebuie să facem şi chestia asta. Vom promova proiectul de act normativ, avem situaţiile pe care le vom prezenta ca să justific promovarea acelui proiect, le vom da publicităţii şi o să le vedeţi. Dar sunt cifre care ar trebui să ne dea multora de gândit", a declarat ministrul, potrivit Agerpres.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a vizitat marţi dimineaţă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, fiind însoţită de vicepremierul Paul Stănescu.
Sorina Pintea a vizitat secţiile UPU, pediatrie, neonatologie, Obstetrică - Ginecologie - lehuze şi a discutat cu medicii din unitatea sanitară şi reprezentanţii autorităţilor locale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News