Data publicării:

Sorina Pintea: Unele spitale au cheltuieli foarte mari cu gărzile pentru că nu eficientizează acest proces

Autor: DCNews Team | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi că regulamentul de implementare a gărzilor va trebui să suporte modificări, menţionând că în situaţiile în care se prezintă puţini pacienţi se poate organiza un serviciu de gardă la domiciliu, 'care este mai puţin costisitor'.

Alegeri prezidentiale 2024

'Unele spitale au cheltuieli cu gărzile foarte mari, pentru că nu eficientizează acest proces. În sensul că acolo unde ai puţine prezentări la o linie de gardă pe o anumită secţie medicală sau chirurgicală poţi să organizezi un serviciu de gardă la domiciliu, care este mai puţin costisitor, atâta vreme cât ne plângem de procentul cheltuielilor de personal. Pe de altă parte, numărul liniilor de gardă dintr-un spital, de asemenea, poate fi restructurat în funcţie de adresabilitate şi numărul de pacienţi', a arătat Pintea în cadrul unei declaraţii de presă susţinute cu ocazia Forumului Naţional al Spitalelor. Ministrul a oferit şi un exemplu în acest sens, făcând referire la spitalele mici care au gărzi de chirurgie, dar nu şi de terapie intensivă.

'Sunt de exemplu spitalele mici, care au organizate gărzi de chirurgie, dar nu au gărzi pe terapie intensivă. Cum poţi să faci operaţie dacă nu ai medic de terapie intensivă, de exemplu? Şi atunci, categoric, organizezi o gardă la domiciliu. Dacă vine o urgenţă şi este de competenţa spitalului care are urgenţa respectivă, medicul poate fi chemat de acasă, la fel ca şi anestezistul. (...) Ţine de managementul fiecărui spital. Dar am observat că sunt foarte multe lucruri pe care managerii nu le fac - nu aş putea să vă spun de ce. Pentru că le e frică de ce spun medicii... (...) Pot să înţeleg absolut orice, dar nu pot să înţeleg risipa. Şi atunci, la fel ca şi regulamentul de organizare şi funcţionare, regulamentul acesta de implementare a gărzilor va trebui să suporte nişte discuţii şi modificări', a precizat Pintea. Întrebată dacă această decizie are legătură cu faptul că un medic a decedat recent în timpul unei gărzi, Sorina Pintea a negat.

'Întotdeauna când pleacă un medic este trist. Dar nu aş lega-o neapărat de aceste lucruri. Ultimul deces, de exemplu - condoleanţe familiei - întotdeauna când se întâmplă aceste lucruri studiez exact ce s-a întâmplat. Incidenţa bolilor cardio-vasculare, decesele datorate acestor boli sunt pe primul loc în România. Nu putem lega în permanenţă aceste lucruri. Pe de altă parte, sunt medici care în afara gărzilor pe care le fac în instituţiile publice mai lucrează în două locuri, la privat. Deci este nedrept să arunci nişte afirmaţii.

Ministerul Sănătăţii, pe de altă parte, susţine iniţiativa de a considera vechime gărzile. Sunt mai multe raţiuni pe care trebuie să le luăm în considerare, astfel încât vom avea nişte răspunsuri. Dar mi se pare nedrept să legi aceste lucruri', a spus ministrul. De asemenea, în contextul în care preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, Corneliu-Florin Buicu, a precizat în cadrul forumului că majorarea salariilor pentru cadrele medicale a fost necesară, dar că aceasta ar trebui modificată, în continuare, în funcţie de performanţă, Pintea a replicat că ministerul va face o propunere în acest sens.

'Fiecare dintre manageri putea să îşi cuprindă în regulamentul de organizare şi funcţionare indicatori de performanţă, după care să facă plata personalului. Nu au făcut-o - şi pot să înţeleg de ce. Chiar pot să înţeleg, pentru că vorbesc şi din experienţa de fost manager de spital. De aceea va face Ministerul Sănătăţii acea propunere de modificare de ROF-ului pentru toate spitalele, cu obligativitatea de aplicare. Pe de altă parte, domnule deputat, aveţi dreptate. Dar scopul legii salarizării în ceea ce priveşte zona de sănătate este de a se asigura că şi spitalele mici vor fi populate. Până la urmă şi în zonele orăşeneşti, municipale locuiesc oameni, sunt pacienţi care trebuie trataţi. Deci, nu terminăm facultatea de medicină să ne angajăm doar în spitale clinice sau în spitale judeţene de urgenţă şi atunci trebuia să îi stimulăm într-un fel pe cei care doreau să meargă în acele zone', a spus Pintea.

Totodată, Pintea a apreciat că de la la 1 iulie ar trebui acordată finanţarea în funcţie de indicele de utilizare realizat de fiecare spital. 'Din punctul meu de vedere, de la 1 iulie va trebui să acordăm partea de finanţare pe indicele de utilizare realizat de fiecare spital, astfel încât să fiţi nevoiţi să faceţi ceea ce spun de aproape un an de zile: să vă flexibilizaţi structura', s-a adresat ministrul managerilor de spital.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel