Data publicării:
Sorina Matei, fază TARE în taxi. ”Dacă sunteți de acolo, vă rog să ieşiţi din maşină”
Sorina Matei a povestit ce a pățit, marți seară, în taxi după dezbaterea lui Klaus Iohannis.
”Ah, şi-aseară. Să vedeţi fază. Se termină ţicneala, filmez tot, liste, ecusoane, dracu lacu, penetrarea sălii vieţii, plec d'acolo şi caut taxi nenică. Ce să cauţi taxi în zona aia în care securizaseră 5 ore şi muştele? Nici nu e staţie. Şi am luat-o nene pe jos, mă dureau picioarele, până la Universitate. Acolo găsesc taxi. Un moşulică. Vede că d'abia mă mişc, îmi băgam cablul de la încărcatorul extern, telefonul, fire, d'astea, vede că abia răsuflu de la ţigară, şi mă-ntreabă de unde vin. Îi explic pe scurt. Sintetic. Omul a înţeles pe scurt. Tot sintetic. Zice, aaaaa, domnişoară, bine că n-am trecut pe acolo. De ce, întreb io ca deşteapta. Zice, păi io nu mai iau în maşină d'ăştia. D'ăştia de care, zic. De la Rezist. De ce? Păi am luat-o pe o cucoană într-o seară de la mitingurile alea din Piaţa Victoriei şi s-a urcat în spate. Şi a vrut să-mi dea ceai fierbinte. Şi io i-am zis că nu vreau ceai. Că mie nu îmi place ceaiul.
Şi a început să urle şi să ţipe că sunt pesedist că nu vreau ceai şi mi-a aruncat ceaiul fiebinte în ceafă, pe ureche şi faţă aşa. Şi i-am zis că e nebună. Io nu sunt pesedist. N-am votat de peste 10 ani. Femeia nebună a început să dea în mine cu termosul şi am dat-o afară din maşină. Deci ca să ştiţi, zice el, io nu discut de politică, nu mă interesează, să se ducă dracului toţi, oricum io nu mai votez că ori sunt toţi proşti, hoţi şi votez degeaba şi n-am nici pe cine şi cel mai mare regret e că n-am plecat când am avut posibilitatea s-o fac din ţară. Deci aţi înţeles, în maşina mea nu se discută politică. Dacă sunteţi de la rezist, vă rog respectuos să ieşiţi din maşină. Nu, nu sunt de la Rezist. Am râs în sinea mea de nu mă mai durea nimic şi am tăcut până acasă. Amândoi. În sinea lui, cred că a crezut că sunt ceva de la Rezist, că i-am spus unde am fost dar nu şi cu ce mă ocup. În sinea mea, io mă prăpădeam de râs de ce se întâmplă în ţara asta. El era pe punctul de a face cu mine exact ce a făcut femeia cu el. Doar pentru că i-am spus de la ce "eveniment" am venit”, a povestit Sorina Matei.
VEZI ȘI: Dinu Popescu: Nu știu cine o consiliază pe Dăncilă, dar dacă vede asta, BRAVO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News