Data publicării:

Sorina Matei, despre Tatiana Niculescu: E deja rea voință

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
Sorina Matei
Sorina Matei

Tatiana Niculescu Bran, purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu, a anunțat pe Facebook că președintele României s-a întâlnit în cursul dimineții de marți cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Ulterior, informația a fost publicată și pe site-ul oficial al Administrației Prezidențiale.

VEZI ȘI: Striblea, după plecarea de la RTV: Victore, știi care e REGRETUL meu?

Sorina Matei a taxat-o și de această dată pentru felul în care transmite informații oficiale.

"E chiar atât de greu de priceput că o comunicare OFICIALĂ a celei mai importante instituții a statului român NU se face pe un cont privat de socializare, printre pisici și alte lucruri? Se pare că e foarte, foarte greu. Deja nu mai cred că este neștiință, lipsă de experiență sau necunoaștere. Ce face doamna Bran este deja rea voință.

Doamna Bran n-a dat nici azi niciun comunicat de presă. A scris 4 rânduri pe facebookul ei. Probabil comunicatul îl vom avea după zeci de ore, copy paste de pe contul dânsei, la fel cum s-a întâmplat și ieri.

Prin această atitudine, doamna Bran nu înțelege că ea e în slujba statului, Administrației și nu statul, Cotroceniul, Administrația Prezidențială sunt în slujba ei și a conturilor ei.

P.S. Dacă președintele Klaus Iohannis va trimite o scrisoare oficială către Obama, Putin, CSAT va da un comunicat sau o potențială celulă de criză va avea ceva de comunicat public, totul se va regăsi pe contul personal al doamnei Bran. Printre ciucuri, franjuri și alte zorzoane existențiale.

LATER EDIT. După facebookul dânsei și numai după facebookul dânsei, doamna Bran a binevoit să dea și un comunicat la câteva minute. Important este că facebookul privat al cetățeanului Bran a rămas prioritar. Copy paste + o propoziție", a scris Sorina Matei pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel