Data publicării:

Sorin Urziceanu, bărbatul care i-a vândut insecticid Mădălinei Manole, condamnat pentru trafic de migranţi

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Sorin Urziceanu, bărbatul care i-a vândut Furadan  Mădălinei Manole, a fost condamnat, miercuri, la cinci ani de închisoare pentru trafic de migranţi, în urma unei decizii a Curţii de Apel Timişoara, precizează Mediafax.

Curtea de Apel Timiş l-a condamnat pe Sorin Urziceanu la doi ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi trafic de migranţi. Judecătorii au constatat că bărbatul a fost condamnat şi în 2011, pentru că i-a vândut Furadan Mădălinei Manole, la trei ani de închisoare cu suspendare.

În acest context, magistraţii Curţii de Apel au decis contopirea celor două pedepse, astfel încât, în final, Urziceanu va executa cinci ani de închisoare.

Decizia în cazul lui Sorin Urziceanu este definitivă, motiv pentru care Tribunalul Timiş a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele bărbatului.

Citește și: Cazul Mădălina Manole, redeschis: omul cu Furadanul a fost arestat

Bărbatul a fost dus la Penitenciarul din Timişoara pentru executarea pedepsei.

Sorin Urziceanu, împreună cu alte persoane, a format o grupare şi a racolat şi călăuzit, în anul 2012, mai mulţi migranţi contra unor sume de bani.

În vârstă de 37 de ani, Cristian Sorin Urziceanu a fost condamnat, în 6 septembrie 2011, de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a vândut Furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel