Senatorul liberal, Sorin Roşca Stănescu, atrage atenţia asupta faptului că, în această dimineaţă, în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a încălcat legea, antepronunţându-se.
"Duminică dimineaţa, la Realitatea TV, răspunzând unei întrebări care i-a fost adresată de doamna Lavinia Şandru, domnul Horia Georgescu, preşedintele ANI, a încălcat legea. Concret, acesta s-a referit la persoana mea, afirmând că sunt investigat de instituţia pe care o conduce. Dacă aşa stau lucrurile, atunci îl somez să prezinte dovada comunicării acestui fapt către subsemnatul. Dacă faptul că aş fi investigat de ANI nu mi-a fost comunicat in scris, ci doar la televizor, de către însuşi şeful ANI, aceasta reprezintă atât o încălcare a legii, cât şi un act de antepronuntare", susţine Sorin Roşca Stănescu.
Senatorul precizează că singura informaţie care i-a fost comunicată oficial de către ANI este că "în ceea ce mă priveşte, a fost declanşat un dosar de evaluare, fără a se specifica în ce constă evaluarea sau care sunt indiciile aflate la dispozitia ANI care au determinat această măsură".
"De altfel, eu însumi am făcut public acest fapt, chiar din momentul în care am primit comunicarea. Lipseşte, însă, un document prin care să fi fost înştiinţat că ANI a declanşat o altă fază, cea de investigare", mai spune Sorin Roşca Stănescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă